Copilul tău poate avea urechi de iepuraș de Paște

706

Articole de la același autor

Sărbătorile pascale se apropie și, cu siguranță, copilul a început deja să confecționeze felicitări pentru cei dragi sau decorațiuni. De ce să nu-l "răsfățați" cu o pereche de urechi de iepuraș, pe care le puteți realiza împreună și cu care să se poată juca, apoi, cu prietenii.
Aveți nevoie de carton alb, hârtie glasată (roz pentru fetiță, albastră pentru băieței), foarfecă, creion, lipici, capsator sau panglică, abțibilduri cu inscripții de Paște, carioci sau creioane colorate.
Tăiați o fâșie de carton de 5 centimetri lățime, iar lungimea stabiliți-o astfel încât cercul pe care îl veți forma să se potrivească pe capul copilului. Apoi, desenați pe carton două urechi și decupați-le. Procedați la fel cu hârtia roz; lipiți apoi urechiușele roz de carton.
Urechile astfel obținute se lipesc sau se capsează pe banda de carton alb, una lângă alta. Suprafața roz trebuie să fie spre interiorul cercului, pentru că urechile vor fi poziționate la spatele capului copilului, astfel încât să se observe culoarea. Opțional, puteți decora urechile cu abțibilduri, pentru a fi mai haios.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Aprilie 2011
Stire din Diverse : Bunele maniere se învață din leagăn
Pagina a fost generata in 1.6229 secunde