În 2009

Concurs Creativitatea și inovația vor lua locul multiculturalității

485

Articole de la același autor

Peste câteva zile se încheie Anul European al Dialogului Intercultural, urmând ca 2009 să fie dedicat Creativității și Inovației.
La 18 Decembrie 2006, Parlamentul European și Consiliul Europei au decis prin Decizia nr. 1983/2006/EC ca 2008 să fie Anul European al Dialogului Intercultural.
A fost o recunoaștere oficială a diversității culturale tot mai accentuate care definește Europa în ultima vreme. Extinderea Uniunii Europene a sporit caracterul multicultural al multor state, după cum a condus la consolidarea ideii de "dialog intercultural", aspect care joacă un rol deosebit în promovarea identității și cetățeniei europene.
Declararea oficială a lui 2008 drept "Anul European al Dialogului Intercultural" a reprezentat o recunoaștere a faptului că diversitatea culturală a Europei este un avantaj unic.
Pe parcursul lui 2008 s-a derulat o serie de proiecte menite să încurajeze promovarea diversității culturale și exploatarea patrimoniului cultural specific fiecărei identități culturale, parte a marii familii europene.
Tot oficialii europeni au decis ca 2009 să fie Anul European al Creativității și Inovației. Acesta a fost propus ca o inițiativă interdisciplinară care ar trebui să acopere nu numai domeniile educației și ale culturii, ci și altele, precum întreprinderile, media, cercetarea, politica socială și regională și dezvoltarea rurală. Potrivit site-ului oficial al Comisiei Europene, Anul European al Inovației și Creativității ar trebui să includă campanii de informare și atragere a atenției publice, promovarea bunelor practici, dezbateri, reuniuni, conferințe și să promoveze o gamă de proiecte la nivel regional, național și european.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9891 secunde