Sărbătorile de Iarnă, Moș Crăciun, renii, cadourile… Ce poate fi mai frumos pentru copii? Oare, copiii noștri nu vor fi suficient de pregătiți pentru viață, dacă își mai păstrează în suflet speranța într-o uriașă urzeală de scorneli, pusă la cale de adulți pentru a justifică prezența unor cadouri? Specialiștii copilul.ro. admit că el poate nu o să-și dezvolte un realist simț al banilor, al valorii sau al meritului, dacă în toată istoria asta complicată nu li se transmite că "sponsorii" sunt totuși părinții și efortul este al lor de a aduce un cadou în casă.
Câteva motive să nu-i spulberi visul. Avem nevoie de istorioare, de mistere, de intrigi, de telenovele. Povestea lui Moș Crăciun este una care aduce un soi de ritm și sens existenței. Știm că la sfârșitul anului este vremea unui bilanț sim-bolic, știm că an după an are rost să fim cuminți și ascultători (copii și adulți, de-a valma), pentru că există ceva (sau cineva) care va avea grijă de noi și ne va recompensa pentru faptele noastre bune. Nu contează dacă, la un moment dat noi suntem cei care îi împrumu-tăm acelui cineva banii noștri pentru cadouri (și nu avem senzația că ne furăm căciula). Important este că perpetuăm o poveste.
Magia bate realitatea. Speranța își are locul ei în această lume, nu doar realismul contează… Copiii îl așteaptă pe Moș, chiar dacă știu că darul e de la noi! Așa cum toți avem nevoie de povești și de mituri, copiii noștri au nevoie de un personaj ca Moș Crăciun. Chiar dacă unii se mai îndoiesc că există…. Oricum, este așa de ușor de demascat de întrebările dezarmante ale copiilor! Ajunge ca un puști de șase-șapte ani să atace logica lui Moș Crăciun, despre care se afirmă că este numai unul, dar pe care el îl vede multiplicat în mii și mii, pe străzi, în preajma sărbătorilor de iarnă. Ajunge ca o puștoaică de cinci ani să fi fost puțin mai perspicace și să descopere cadourile aranjate în cămară, cu două-trei zile înainte de venirea Moșului. Și cu toate acestea, copiii se încăpățânează parcă să creadă. Sau, mai precis, să fie dispuși să creadă în Moș Crăciun, în Moș Nicolae și în Iepuraș.