Cum alegem căruciorul bebelușului

427
1 min citire
Recent, specialiștii au descoperit că trebuie să se țină cont și de direcția în care este îndreptată privirea bebelușului. Astfel, dacă el este plimbat cu fața spre stradă, fără să vadă chipul mamei, poate deveni emotiv și anxios, atrag atenția psihologii Universității Dundee, din Scoția. "Părinții cred că bebelușul este încântat să vadă lumea din jurul lui și, într-adevăr, el este stimulat de experiență. Dar bebelușul vede lumea fără să aibă în fața lui un părinte care să i-o explice. Privat de afecțiune și de comunicarea cu părinții, el poate deveni stresat, iar acest lucru l-ar putea transforma într-un adult anxios", explică dr. Suzanne Zeedyk, coordonatorul studiului.
Clasicele landouri, în care bebelușul stă cu fața spre mama sau tatăl care îl plimbă, sunt mult mai bune decât cărucioarele moderne, în care el este îndreptat cu fața spre stradă, în ciuda faptului că acestea din urmă sunt mai mici și mai ușor de manevrat.
Căruciorul bebelușului trebuie să fie sigur și confortabil, dar în același timp practic. Verifică în magazin dacă el este pliabil, dacă poate fi manevrat cu o singură mână, dacă dispozitivul de blocare este  eficient, dacă părțile textile sunt ușor de curățat. Bebelușul nu ar trebui să poată scoate elementele detașabile și nici să activeze dispozitivul de pliere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0689 secunde