Cum pedepsim copiii fără să fim violenți?

442
Psihologii recomandă ca părinții să își păstreze acest statut în fața copiilor și să nu le devină "prieteni". "Regulile vor fi respectate de cei mici doar în măsura în care părinții știu să se impună și să creeze această ierarhie în familie. Atunci un copil va știi că părintele are autoritate pentru că îi este părinte și nu prieten. Din punct de vedere psihologic, aici se pierde con-trolul", explică psihologul Adrian Gemănaru. Pedepsirea trebuie să se facă în măsuri mici de timp: minute, ore sau zile. Dacă cei mici sfidează pedeapsa, aceasta crește tot cu mici măsuri tem-porale. Cu cât perioada de timp pe care se întinde pedeapsa este mai mare, cu atât cresc șansele ca cel mic să o sfideze. Aveți în vedere că cel mic poate la un moment dat învețe sistemul de pedepse și recompense și dacă își dorește își poate asuma pedeapsa, pentru un anumit lucru pe care dorește să îl facă nespus de mult. De exem-

plu, alege să facă un lucru interzis, deși știe că va fi pedepsit, dar consideră că pedeapsa e mai puțin importantă și că e mai câștigat încălcând regula. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 15 Decembrie 2012
Stire din Diverse : Rețete pentru pici: brioșe cu glazură
Joi, 13 Decembrie 2012
Stire din Diverse : Jean Paler a suferit un infarct
Pagina a fost generata in 1.6728 secunde