Modificarea instalației de termoficare din locuință sau înlocuirea caloriferului vechi cu unul nou îți pot da mari bătăi de cap dacă nu știi ce produse să alegi din magazinele specializate. Este extrem de important ca alegerea acestor obiecte vitale pentru o locuință să urmărească, în primul rând, o serie de caracteristici ale caloriferelor din fontă, aluminiu și oțel, dar și caracteristicile propriei locuințe. Odată având informațiile corecte necesare, vei ști ce să cumperi și vei alege în cunoștință de cauză.
Caloriferul din aluminiu trebuie aerisit des
Caloriferul din aluminiu are un design mult mai plăcut decât cel al caloriferului din fontă și un preț mult mai scăzut. Acesta are o bună rezistență la presiune, la temperatură ridicată și are o putere termică mare pe metru liniar. În plus, are o greutate redusă, se montează destul de ușor și se poate adapta oricărui stil de decorare. Față de caloriferul din fontă, cel din aluminiu are o durată de viață mai scăzută, în jur de 10-20 de ani și trebuie aerisit frecvent.
Caloriferul din oțel, pentru centrală termică
Caloriferele din oțel au o durată de viață mai mică decât cele din aluminiu, în jur de 5-10 ani. De obicei, acestea sunt recomandate pentru încălzirea cu centrală termică de apartament, iar elemenții trebuie să aibă diametrul interior cel mai mic. Rezistă până la o temperatură de 100 grade Celsius.
Caloriferul din fontă, cea mai mare eficiență termică
Caloriferul din fontă are o eficiență sporită datorită puterii termice și o rezistență excelentă în timp, spun specialiștii Click.ro. Mâlul care se depune în timp, rugina și compoziția agentului termic folosit în instalația publică de încălzire nu afectează caloriferul din fontă, acesta su-portând foarte bine condițiile grele de funcționare. Diametrul interior al ele-menților din fontă este mai mare, astfel că și riscul de înfundare este scăzut. Elemenții din fontă se corodează mai greu, rezistă la presiune și temperaturi ridicate, au o putere calorică mare și un timp de răcire îndelungat. Caloriferele din fontă au cea mai mare eficiență termică pe metru pătrat de radiator. Durata de viață este de minimum 30 de ani. Există însă și câteva dezavantaje: sunt foarte grele, nu au un aspect foarte plăcut, trebuie vopsite regulat, necesită prindere în perete și picioare de susținere și necesită un volum mare de agent termic pentru funcționare.
Modele nonconformiste
Evident, industria echipamentelor de încălzire evoluează permanent, iar o mare companie italiană a dezvoltat, pentru cei cu dare de mână, o linie de calorifere cu design unic absolut spectaculoasă prin modelele sale deosebite. Radiatoarele sunt con-stituite din elemente decorative sen-zaționale, care pot înfrumuseța aproape orice încăpere din casa dumneavoastră.