A 37-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară "Mamaia" 2007 a debutat
cu stângul. În toată istoria festivalului nu s-a mai pomenit ca plătitorii de bilet
să fie ținuți la ușă.
Regulamentele se schimbă de la an la an la "Mamaia"; dacă, de anul trecut, presa
nu mai are voie în culise, de anul acesta, accesul este strict interzis în Teatrul de vară după ora 21. Că cică se transmite în direct. Oare este singurul festival care se transmite în direct din toată România? Situația este cu atât mai ilară cu persoanele respective au cerut voie să intre în sală în pauza concursului!
Una peste alta, "Mamaiei" îi lipsește dinamismul, strălucirea și acel ceva
care să te țină nu numai treaz, ci și atent la ce petrece pe scenă. Cântece foarte lente, o atmosferă tristă a pus stăpânire pe Teatrul de vară. Noroc cu Trăistariu.
Bravo, Mihai, primul recital din viața ta fost cu adevărat o reușită!
"Acces interzis după ora 21, ce nu pricepeți?"Încă din timpul conferinței de presă, susținută de organizatori cu patru ore înainte de începerea festivalului, am fost atenționați că regulile sunt mult mai stricte la "Mamaia" 2007. Accesul în sală se face până la ora 21, după
care nimeni nu mai are voie în teatru. Motivul? Se filmează. În direct. Uau, de parcă este prima manifestare din toată istoria TVR-ului transmisă în direct.
Și nu asta ar fi o problemă, deoarece bunul simț al publicului nu poate fi pus la îndoială, însă, vineri seară, câțiva spectatori, care și-au cumpărat special bilete, nu au fost lăsați să intre chiar în pauza dintre momentele concursului. Deci nu se filma, era pauză! Organizatorii ne-au declarat că, printr-o serie de afișe, s-a anunțat foarte clar, încă din timpul zilei, că accesul se face numai până la o anumită oră, deci publicul știa regulile.
Iar grupul de spectatori care a rămas pe afară venise special pentru recital, toți dăduseră câte 20 de lei pe fiecare bilet.
Reguli noi la "Mamaia" de la o ediție la alta. Presa nu mai are voie în culise încă de anul trecut, iar de anul acesta, accesul se face strict până la o anumită oră. Și ce dacă sunt pauze?
Oricum, în prima seară de festival, s-a intrat mai mult pe bază de invitații, iar capacitatea sălii a fost redusă la 800 de locuri din cauza amplasării aparaturii necesare transmisiunii în direct.