Concurs De ce și-a luat Intel amenda de 1 miliard euro de la CE

227
Comisia Europeană (CE) a detaliat probele care au deter-minat-o în luna mai să decidă sancționarea grupului american Intel cu peste un miliard euro pentru abuz de poziție dominantă pe piață, publicând versiunea cvasi-integrală a deciziei.
După nouă ani de anchetă, Bruxelles a aplicat la jumătatea lui mai o amendă record de 1,06 miliarde euro numărului 1 mondial în ce privește producția de microprocesoare, Intel, pentru două tipuri de practici incorecte de eliminare a competiției de pe piața CPU.
"Prin subminarea abilității competitorilor de a concura prin forțe proprii cu produsele lor, acțiunile Intel au diminuat competiția, au redus șansele de alegere ale consumatorilor și au împiedicat inovația", subliniază Executivul european.
Intel a făcut apel în fața Curții Europene de Justiție, contestând nu numai nivelul "disproporționat" al amenzii, ci și fondul deciziei, arătând că Bruxelles-ul a decis pe baze eronate și nu a adus suficiente probe pentru acuzații, potrivit AFP.
Potrivit CE, Intel a acordat bonusuri fabricanților de calculatoare Dell, HP, Lenovo și NEC, precum și distribuitorului german Media Saturn Holding, care se angajau să cumpere sau să vândă puține produse ale concurentului său, AMD, sau chiar deloc. Bruxelles-ul mai arată că HP, Lenovo și Acer au fost, totodată, plătite de Intel pentru a întârzia lansarea de produse echipate cu componente AMD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1424 secunde