Dezvoltarea vorbirii și afectivității copilului depinde de ceilalți membri ai familiei

Dezvoltarea normală a vorbirii bebelușului trebuie să fie o preocupare permanentă a mamei. Legată de dezvoltarea vorbirii este și dezvoltarea gândirii. Specialiștii susțin că cea mai bună metodă pentru stabilirea vorbirii este ca mama, tata sau ceilalți frățiori mai mari să-i vorbească copilului cu orice prilej: atunci când îi face baie, când se joacă, în timp ce îl hrănește, dar să nu întrebuințeze cuvinte greu de pronunțat pentru copil.
Pentru o cât mai bună reușită, familia copilului se va preocupa să-i provoace stări afective pozitive, care-l vor determina să primească cu plăcere ceea ce i se oferă.
Grija de a crea copilului o stare de bunăvoie trebuie să fie permanentă, chiar de la nașterea lui. Și asta pentru că voia bună contribuie la dezvoltarea corpului, sufletului și a minții copilului, îl face voios și bine dispus să primească cu plăcere toate acțiunile educative.
În schimb, copilul care este părăsit, singur în pat, fără să i se vorbească, fără să i se facă jocuri, fără să i se arate dragoste, devine trist, supărăcios, nu se dezvoltă normal nici din punct de vedere fizic nici din punctul de vedere al inteligenței și al afectivității.

Dezvoltarea normală a vorbirii bebelușului trebuie să fie o preocupare permanentă a mamei. Legată de dezvoltarea vorbirii este și dezvoltarea gândirii. Specialiștii susțin că cea mai bună metodă pentru stabilirea vorbirii este ca mama, tata sau ceilalți frățiori mai mari să-i vorbească copilului cu orice prilej: atunci când îi face baie, când se joacă, în timp ce îl hrănește, dar să nu întrebuințeze cuvinte greu de pronunțat pentru copil.
Pentru o cât mai bună reușită, familia copilului se va preocupa să-i provoace stări afective pozitive, care-l vor determina să primească cu plăcere ceea ce i se oferă.
Grija de a crea copilului o stare de bunăvoie trebuie să fie permanentă, chiar de la nașterea lui. Și asta pentru că voia bună contribuie la dezvoltarea corpului, sufletului și a minții copilului, îl face voios și bine dispus să primească cu plăcere toate acțiunile educative.
În schimb, copilul care este părăsit, singur în pat, fără să i se vorbească, fără să i se facă jocuri, fără să i se arate dragoste, devine trist, supărăcios, nu se dezvoltă normal nici din punct de vedere fizic nici din punctul de vedere al inteligenței și al afectivității.