Dobrogea va fi declarată zonă calamitată

275
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, a declarat, ieri, la Constanța, că 70% din suprafața agricolă a României a fost afectată de secetă
și că Dobrogea va fi declarată zonă calamitată.

Liberalul constănțean este îngrijorat că, dacă seceta va mai ține mult, crescătorii își vor vinde animalele, sau le vor sacrifica, ceea ce va putea duce la o criză de carne pe termen mai lung.
Cu toate acestea, Albu consideră că problema secetei nu este nouă pentru țara noastră. "Dacă am reuși să punem la punct segmentul vegetal și zootehnia am rezolva aceste probleme. Problema secetei nu este o problemă nouă. Ea a existat de când e lumea și va ține cât e lumea. Cred că cei care au trecut pe aici acum 1000 de ani au avut și ei probleme de acest gen. Ele au fost gestionate mai bine, pentru că oamenii aveau atunci altfel de mentalitate și conștiință", a declarat el.
Până săptămâna viitoare, secretarul de stat constănțean trebuie să depună un proiect de hotărâre la Guvern privind combaterea efectelor secetei. "Acest proiect cuprinde câteva capitole. Un capitol se referă la componenta îmbunătățirilor funciare. Va constitui un proiect de reabilitare a sistemului de irigații", a comentat Gheorghe Albu.
De asemenea, el a anunțat că, de la toamnă, va începe și programul de înființare a perdelelor forestiere, 40 de comune constănțene urmând a fi implicate cu o suprafață de 6000 de hectare.
În încheiere, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, a concluzionat că situația în Dobrogea este catastrofală din cauza secetei. "Dobrogea va fi declarată calamitată și pentru culturile însămânțate în primăvară: porumb, floarea-soarelui și celelalte culturi. În proporție de 70% din suprafața agricolă a țării este afectată de secetă. Noi avem toată documentația făcută. Se poate considera ca și realizată. Mai există doar procedura. Nu există lan care să nu fie afectat de secetă. Un lan este afectat mai mult, altul mai puțin", a mai adăugat Gheorghe Albu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3943 secunde