Dorul de casă al copiilor, o boală serioasă

Tristețea prelungită a copiilor plecați de acasă, apatia și lipsa poftei de mâncare, plânsul cu sau fără evocarea explicită a dorului de cei dragi reprezintă o afecțiune autentică. Deși efectele "bolii dorului de casa" sunt reversibile, Academia Americană de Pediatrie a elaborat un raport în care le sugerează medicilor și părinților cum să o ia mult mai în serios.

Pediatrii americani consideră că, în cazul acestei boli, prevenirea e la fel de importantă ca în cazul alteia. Mai întâi, copiii trebuie cooptați în decizia de a fi trimiși în tabără sau la bunici, pentru a nu se simți pedepsiți. Trebuie să li se spună că există riscul să le fie dor de casă, subliniind însă și beneficiile: posibilitatea de a vedea locuri noi ori de a-și face prieteni de aceeași vârstă.

Mai mult, copiii trebuie să fie încurajați să-și facă prieteni, așadar recomandarea "să nu asculți de nici un străin", valabilă pentru preșcolari, trebuie nuanțată pentru cei mai mărișori. Pe de altă parte, psihologii spun că părinții trebuie să se asigure care sunt adulții demni de încredere la care copiii pot apela, inclusiv să le spună că le e dor de casă, ceea ce e mult mai bine decât să fugă din tabără ori să facă prostii în speranța că vor fi trimiși acasă.

Totodată, practica scrisorilor sau a e-mailurilor trebuie încurajată, iar părinții trebuie să găsească vreme să răspundă constant. Total interzise la despărțire sunt replicile prin care părinții își plâng de milă: "Ce o să mă fac fără tine?". Acestea lasă copilul îngrijorat. În fine, dacă un copil urmează un tratament (pentru diabet, astm, epilepsie sau alte afecțiuni), nu trebuie să ia vacanță și de la luarea medicamentelor, el însuși și adulții ce-l vor avea în grijă trebuind să cunoască temeinic prescripțiile medicale.

Tristețea prelungită a copiilor plecați de acasă, apatia și lipsa poftei de mâncare, plânsul cu sau fără evocarea explicită a dorului de cei dragi reprezintă o afecțiune autentică. Deși efectele "bolii dorului de casa" sunt reversibile, Academia Americană de Pediatrie a elaborat un raport în care le sugerează medicilor și părinților cum să o ia mult mai în serios.

Pediatrii americani consideră că, în cazul acestei boli, prevenirea e la fel de importantă ca în cazul alteia. Mai întâi, copiii trebuie cooptați în decizia de a fi trimiși în tabără sau la bunici, pentru a nu se simți pedepsiți. Trebuie să li se spună că există riscul să le fie dor de casă, subliniind însă și beneficiile: posibilitatea de a vedea locuri noi ori de a-și face prieteni de aceeași vârstă.

Mai mult, copiii trebuie să fie încurajați să-și facă prieteni, așadar recomandarea "să nu asculți de nici un străin", valabilă pentru preșcolari, trebuie nuanțată pentru cei mai mărișori. Pe de altă parte, psihologii spun că părinții trebuie să se asigure care sunt adulții demni de încredere la care copiii pot apela, inclusiv să le spună că le e dor de casă, ceea ce e mult mai bine decât să fugă din tabără ori să facă prostii în speranța că vor fi trimiși acasă.

Totodată, practica scrisorilor sau a e-mailurilor trebuie încurajată, iar părinții trebuie să găsească vreme să răspundă constant. Total interzise la despărțire sunt replicile prin care părinții își plâng de milă: "Ce o să mă fac fără tine?". Acestea lasă copilul îngrijorat. În fine, dacă un copil urmează un tratament (pentru diabet, astm, epilepsie sau alte afecțiuni), nu trebuie să ia vacanță și de la luarea medicamentelor, el însuși și adulții ce-l vor avea în grijă trebuind să cunoască temeinic prescripțiile medicale.