Sezonul estival 2007 a fost unul bun, chiar foarte bun, o arată statisticile și o confirmă investitorii și autoritățile. Însă bubele litoralului românesc sunt încă multe, estompate în acest an de satisfacția hotelierilor și a agenților economici că încheie o vară bună. De la iluminat, până la lipsa spațiilor de parcare, la gunoaiele care se adună pe plajă, la lipsa unui program de divertisment, agrement și cultural coerent, toate sunt probleme care rămân pe lista neagră a litoralului românesc.
Din sondajul pe care l-am realizat ieri printre autorități și investitori am înțeles că părerile sunt împărțite, fiecare se laudă cu ce are la îndemână, însă este cert faptul că vremea a ținut cu turismul vara aceasta, fiind principalul "vinovat" de reușita sezonului.
Oricum, nu am mai auzit în ultimele luni de stelele turismului bulgăresc, ci doar de un grad de ocupare ridicat pe litoralul românesc, semn că, încet - încet, lucrurile încep să se miște.
Cum a fost sezonul estival 2007, ce mai este de făcut, ne-au răspuns, pentru "Litoral", autorități și investitori.
A crescut cererea pentru turismul intern
Vânzările au crescut, în perioada estivală 2007 față de 2006, cu 30% pentru litoral, cu 20% pentru stațiunile montane și cu 15% pentru cele balneare. De asemenea, cererea pentru Delta Dunării a crescut cu 25-30%, în timp ce pentru pensiunile agroturistice vânzările au crescut cu 10-15%. Creșterea vânzărilor pentru turismul intern este justificată prin investițiile făcute de proprietarii de hoteluri și pensiuni pentru îmbunătățirea calității serviciilor și a standardelor unităților de cazare. De asemenea, un rol important l-au avut programele turistice «O săptămână la mare», «O săptămână la țară» și «Sănătate pentru toți». Anul acesta litoralul românesc a fost vedeta incontestabilă a destinațiilor preferate de români, până la sfârșitul sezonului fiind așteptați aproape un milion de români
se arată într-un comunicat al Federației Patronatelor
din Turismul Românesc.