eBay jubilează după prinderea lui "Vlăduz"

466

Articole de la același autor

Compania eBay mulțumește public Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și FBI pentru arestarea hacke-rului Vlăduz, care a încercat să comită fraude asupra clienților companiei, se arată într-un comunicat transmis NewsIn.
"Suntem încântați că Vlăduz este în custodie, grație eforturilor serioase ale autorităților românești", a declarat directorul pentru securitate informatică al companiei, Dave Cullinane. "Disponibilitatea acestora de a coopera îndeproape cu eBay și alte agenții străine a fost esențială în această arestare. Arestarea suspectului demonstrează că eBay își apără comunitatea de infractori", a spus oficialul.
Comunicatul precizează că echipa companiei de investigații asupra fraudelor globale a fost implicată direct în anchetă și a sprijinit inclusiv fizic autoritățile românești care au efectuat arestarea.
Cu toate acestea, eBay susține că încercările hackerului de fraudă nu s-au soldat cu succes, deși anchetatorii români au vorbit despre un prejudiciu de 2 milioane de dolari.
"În pofida numeroaselor eforturi de a comite fraude avându-i drept țintă pe utilizatorii eBay, prin accesarea conturilor administrative ale acestora, tentativele lui Vlăduz au eșuat", se subliniază în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1676 secunde