Evreii sărbătoresc astăzi "Ziua Răscumpărării"

397
1 min citire
A zecea zi din Noul An Evreiesc este cunoscută sub numele de "Ziua Răscumpărării". "Yom Kippur" sau Ziua Iertării Păcatelor sau Ziua Ispășeniei este ziua care aduce împăcarea între oameni și reafirmă relația dintre oameni și Dumnezeu.
Potrivit tradiției, regretele sincere exprimate astăzi răscumpără orice greșeală a oamenilor împotriva creatorului lor. Ziua Răscumpărării este considerată de evrei cea mai sfântă zi a anului. Deși Dumnezeu este întotdeauna receptiv la plângerile poporului său, se spune că în această zi Dumnezeu face un efort deosebit să asculte rugăciunile evreilor. Această zi a fost demarcată special pentru căință și în această zi se închide cartea care reprezintă judecata pentru trecutul fiecăruia. Aproape întreaga zi se petrece în sinagogă, unde se recită multe rugăciuni care amintesc de mila lui Dumnezeu, de dragostea lui pentru evrei și care oferă cuvinte prin care se confesează păcatele lui Dumnezeu. Ziua se petrece în abstinență de la tot ce este material și este devotată spiritului. Credincioșii se îndepărtează de tot materialismul din lume și devin ca niște îngeri, ființe complet spirituale. Întreaga zi este interzisă mâncarea, băutura, spălarea, purtarea pantofilor de piele, folosirea machiajului, parfumului sau loțiunilor și relațiile sexuale. Ziua se încheie cu suflatul din corn. Se obișnuiește ca în săptămânile de dinaintea postului să se ceară iertare de la toți cei pe care o persoană i-ar fi putut jigni de-a lungul anului care a trecut.
Sâmbătă, 19 septembrie, evreii au marcat trecerea în Anul Nou 5770.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0709 secunde