Femeile turce din Balcani s-au reunit la Constanța

580
3 min citire
Femeile turce din Balcani s-au reunit la Constanța - 7d8e542c372f61b52b47b17f5bd38562.jpg
La sfârșitul săptămânii trecute, la Constanța a avut loc cea de-a V-a ediție a simpozionului internațional "Femeia turcă din Balcani". Organizat de Comisia de femei a Uniunii Democrate Turce din România, manifestarea a reunit delegații ale comunităților de femei de etnie turcă din Grecia și Bulgaria, dar și din Turcia, conduse de Pervin Hayrullah (Grecia), Merdal Mehmet și Necibure Efraimova (Bulgaria), Aynur Açikgöz - președinte al Uniunii femeilor din Balcani - și Birsen Karaloglu, reprezentanta Camerei de Comerț din Ankara (Turcia).
Au fost prezente aproximativ 200 de participante, printre ele numărându-se și reprezentante de la toate filialele UDTR precum și ale femeilor de alte etnii, decât cea turcă din România.
În acest an, participantele la simpozion au dezbătut subiecte precum: Locul femeii turce în cadrul politicilor sociale ale Uniunii Europene, Locul femeii în societate și drepturile acesteia, Femeia și problemele familiale (discriminarea în cadrul familiei), Rolul social, economic și politic al femeii turce în țările balcanice și în Europa.
Oaspetele au subliniat în lucrările lor problemele cu care se confruntă femeia turcă atât în derularea unor proiecte, dar și în rezolvarea problemelor vieții de zi cu zi. S-a pus accent, așadar, pe implicarea femeii turce în acțiuni derulate de organizații naționale și internaționale menite să asigure suportul prielnic dezvoltării societății actuale.
În asentimentul reprezentantelor femeilor turce din România a fost și propunerea cu care au venit invitatele din străinătate, și anume realizarea unei confederații a femeilor turce din spațiul euro-asiatic și Balcani, precum și organizarea unor tabere internaționale tematice, la care să participe cu precădere femeile turce cu înclinații artistice, acesta fiind un moment propice pentru punerea în valoare a activității lor, dar și a lucrărilor.
Iar, cum femeia este principalul factor care contribuie la păstrarea și promovarea tradițiilor, dar și a limbii materne, s-a propus și organizarea unor tabere sau seminarii în cadrul cărora să se pună accent pe învățarea și aprofundarea limbii turce de către tinerele generații și pregătirea femeilor pentru accederea în viața politică și deținerea de funcții în acest domeniu.
În discursul său, președintele filialei Galați a UDTTMR, Ghiulten Abdula, a punctat importanța euroregiunii Dunării de Jos, zonă în care trăiesc comunități de turci, tătari și găgăuzi, în promovarea multiculturalității.
Cele aproximativ 200 de participante au beneficiat, în mod excepțional, de prezența unei personalități aparte, și anume renumitul turcolog Mustafa Ali Mehmet, căruia i se datorează traducerea Coranului în limba română.
"Este o plăcere pentru noi că am reușit să reunim la un loc atâtea reprezentante ale femeilor de etnie turcă din mai multe regiuni. Poate că uneori avem impresia că trăim într-o lume dominată de bărbați, este drept că sunt domenii în care ei dețin supremația, dar aceste aspecte nu trebuie să ne împiedice să luăm parte și noi la viața socială, culturală și politică. Dincolo de promovarea valențelor identitare de care suntem direct răspunzătoare, în actualul context socio-politic și cultural suntem datoare să ne implicăm mai mult în viața societății și implicit a comunităților pe care le reprezentăm. Acțiunile de genul celei organizate în aceste zile la Constanța sunt menite să ne motiveze în punerea în practică a cât mai multor proiecte. Faptul că reușim să organizăm astfel de manifestări la Constanța este un avantaj pentru noi, femeile de etnie turcă din România", a declarat la finalul manifestării coordonatoarea proiectului, Melek Amet, președinte al Comisiei de femei a UDTR.
Odată cu simpozionul, a avut loc și o expoziție de obiecte tradiționale turcești, dar și o alta de picturi a cărei temă a gravitat, de asemenea, în jurul tradițiilor.
Pe perioada șederii în România, oaspetele din Grecia, Bulgaria și Turcia au vizitat și stațiunile de pe litoralul românesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0913 secunde