Festivalurile din Turcia luate cu asalt de turcii și tătarii din România

438

Articole de la același autor

În perioada 22 - 27 august, ansamblurile "Fidanlar" și "Delikanlar" ale Uniunii Democrate Turce din România vor participa la Festivalul Internațional de Artă și Cultură "Y. Foça" care se desfășoară la Izmir. Este pentru prima dată când cele două ansambluri folclorice din Constanța vor prezenta pe scena amfiteatrului din Foça dansuri tradiționale "artvin" și din zona Mării Negre. Înființat în 1999, "Fidanlar", coordonat de Melek Osman, are în palmares numeroase premii obținute la festivaluri de folclor din țară și din străinătate.
Și tătarii din România participă în această perioadă la astfel de manifestări. Începând de pe 17 până pe 19 august, ansamblul "Karadeniz" al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România se află în Turcia la Festivalul de la Inegol, iar în perioada 28 august - 1 septembrie ansamblul din Castelu, însoțit de Ghiulsen Ismail, secretar al UDTTMR Medgidia, va participa la Festivalul filmului turcesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9476 secunde