Aflată la un moment dat în pragul anulării - și știți prea bine de ce, nu mai revenim asupra atât de mediatizatei salmonele care a distrus vacanța mare a mii de copii ce așteptau cu nerăbdare să revină în Tabăra de la Năvodari -, ediția a V-a a Festivalului Național de Interpretare "Delfinul de aur" se încheie în această seară cu o aștep-tată Gală.
După două seri în care s-au în-trecut pe scenă 50 de copii talentați, repartizați pe două categorii: preșcolari - clasa a III-a și, aseară, clasa a IV-a - clasa a VIII-a, în această seară, juriul desemnează premianții.
Avându-l ca președinte pe compozitorul Horia Moculescu, alături de Andrei Tudor (compozitor), Mihai Constantinescu (cantautor), Aurelian Temișan (interpret), Viorela Filip (profesor, textier), Alexandra Velni-ciuc (actriță), Dan Pavelescu (com-pozitor), Viorica Pârja (ziarist), Mihai Sorin Vasilescu (actor Teatrul "Fantasio" Constanța), Rodica Șerbănescu (directorul Studioului Regional Radio Constanța -Radio-vacanța Mamaia) și Doina Bentu (directorul Palatului Copiilor Baia Mare și directorul festivalului), juriul va trebui să-i aleagă pe cei mai buni și mai talentați copii, care timp de un an s-au străduit să demonstreze că merită să fie ascultați. Din păcate, deși la Palatul Copiilor din Constanța sunt destule voci de micuți care concurează cu succes la competiții în țară și chiar străinătate, la această ediție a festivalului Constanța n-a avut nici un reprezentant.
După ce serile de concurs au fost găzduite de îndrăgita Alina Sorescu, aceeași amfitrioană și a recent încheiatului Festival "Mamaia Co-piilor", gala festivalului va fi prezentată de Horia Moculescu și Alexandra Velniciuc, urmând a fi înregistrată de postul de televiziune TVR2 și transmisă duminică, 22 iulie, ora 13,00, în cadrul emisiunii "Atenție, se cântă!".