Printre politicienii și oamenii de afaceri membri ai Colegiului Electoral Bisericesc care vor vota succesorul Patriarhului Teoctist se află și doi constănțeni. Este vorba de fostul prefect al județului, actual lider al PC Constanța Gheorghe Martin și senatorul PD Dorel Onaca. Cei doi vor participa la întrunirea Colegiului Electoral Bisericesc de pe 9 septembrie, când se va vota viitorul Patriarh.
Președintele PC Constanța, Gheorghe Martin, a declarat, pentru NewsIn, că este prematur să se pronunțe cu privire la succesoratul Patriarhiei, pentru că încă nu au
fost anunțați oficial candidații, el avertizând însă asupra riscului ca alegerile să nu ducă la o dezbinarea a bisericii. "Mi-este frică să nu ajungem la o Biserică sfărâmată și, când se alege Patriarhul, asta să fie grija noastră", a declarat Martin.
Din acest motiv, Gheorghe Martin a spus că "ține foarte mult la unitatea Bisericii" și își va da votul pentru cel care va avea ca temă și va pleda "pentru consolidare și pentru unitate". Potrivit lui Martin, cele două idei enunțate și care ar trebui să conteze în alegerea Patriarhului se vor regăsi și "în ceea ce au făcut până acum" candidații. Referindu-se la cutuma potrivit căreia patriarhii României au fost mitropoliți ai Moldovei, Martin a spus că "poate sunt oameni la fel de valoroși și în Ardeal sau Muntenia". Liderul PC a vorbit și despre un vechi deziderat, anume reactivarea Mitropoliei Dobrogei și Tomisului. "Nu pun condiția aceasta - reînființarea mitropoliei. Reactivarea unor mitropolii face parte din această unitate a Bisericii. Reactivarea trebuie făcută pentru toate episcopiile care au fost desființate", a declarat Gheorghe Martin.
Un alt politician constănțean, membru al Colegiului Electoral Bisericesc, senatorul PD Dorel Onaca, s-a limitat doar la a comenta că proiectele Patriarhului Teoctist, votate de curenta Adunare Bisericească, ar trebui continuate. "Eu cred că Prea Înaltul s-ar bucura foarte mult dacă i s-ar continua proiectele", a subliniat el.