Un festival de jazz românesc la care vor participa, printre alții, Harry Tavitian, Anca Parghel și Mircea Tiberian, va fi organizat în Austria, în premieră, de Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, între 10 și 14 septembrie. Deschiderea și închiderea festivalului vor avea loc la radiodifuziunea publică ORF, iar celelalte trei concerte, la cel mai mare club de jazz din Austria, "Porgy&Bess". Adresa actualului Club "Porgy&Bess", din Riemergasse 11, este celebră pentru spectacole de varieté, teatru și cabaret încă de la mijlocul secolului al 19-lea. În configurația actuală, clădirea datează din 1911 și a fost denumită mult timp "Fledermaus Club", după titlul operetei "Liliacul", de Johann Strauss, informează ICR Viena.
În cele cinci zile de festival vor evolua, printre alții, duo Harry Tavitian (Ion Baciu jr. și Harry Tavitian), duo Jancy Korrosy și Ramona Horvath (pian) și Trigon (Anatolie Ștefăneț, vioară; Dorel Burlacu, pian, armonică, keyboards; Gari
Tverdohleb, percuție, xilofon; Valeriu Bogheanu, saxofon, trompetă, flaut, voce). Un alt invitat este band-ul lui Marius Mihalache.
"De multe ori mă întreabă unii prieteni sau reporteri dacă în această perioadă sunt în vacanță. Și sunt cam descumpănit: de fapt, din 1987, când statul comunist mi-a făcut cadou libertatea (adică mi s-a restructurat postul de la secția muzicală a Bibliotecii Județene Constanța) nu știu dacă sunt într-o vacanță permanentă sau, de fapt, muncesc fără întrerupere...
Erau însă înainte și perioade cu mai puține concerte. În vara asta e însă pe dos: de-abia m-am întors de la o serie de concerte și trebuie să plec iarăși. Am reușit
să mergem, vara asta, doar câteva seri să facem baie în ghiol, la Techirghiol" - Harry Tavitian.