Concurs Hotel de cinci stele, scos la vânzare pentru 15 milioane euro

502

Articole de la același autor

Unul dintre cele trei hoteluri de cinci stele din stațiunea Mamaia, Palm Beach, aflat în proprietatea omului de afaceri libanez Charbel Maroun, a fost evaluat la 15 milioane de euro. "Am decis să vând hotelul, pentru că vreau să investesc în altul, și mai mare decât acesta. Dacă primesc pe el 15 milioane de euro, îl vând. Când am stabilit prețul, am ținut cont atât de numărul de camere și de gradul de confort, cât și de terenul din proprietatea hotelului, adică 3.300 metri pătrați. În zonă, un metru pătrat de teren costă între 1.000 și 1.500 de euro", a declarat Charbel Maroun.
Unitatea are 60 de camere, două săli de conferințe, piscină și un restaurant cu 350 de locuri. Palm Beach este unul dintre cele trei hoteluri de cinci stele din stațiunea Mamaia, alături de "Rex" și "Mamaia". În afară de acestea, pe litoralul românesc mai există un singur hotel de cinci stele, Saturn, deschis recent în stațiunea căreia îi poartă numele. În cazul în care vânzarea va avea loc, investitorul se va hotărî asupra viitoarei locații a hotelului pe care îl va construi, variantele avute în vedere fiind București și Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3828 secunde