În 2011, piața spațiilor comerciale va ajunge la nivelul din 2003

259
< 1 min citire
În 2011, piața spațiilor comerciale va ajunge la nivelul din 2003 - f93c6b06973fcb6c973f776382a3a2fb.jpg
Dacă anul viitor, pe piața centrelor comerciale din Europa este așteptată livrarea unei suprafețe de 7 milioane metri pătrați, în 2011, impactul recesiunii va fi puternic simțit, iar suprafața de spații comerciale noi ce va fi livrată va suferi o scădere la 5 milioane metri pătrați, cea mai mică din 2003 și până în prezent, se arată într-un studiu realizat de consultanța imobiliară Cushman & Wakefield.
În acest an, se așteaptă livrarea a 8,7 milioane metri pătrați de spații comerciale în întreaga Europă, cu 5% mai puțin decât în 2008.
În primul semestru, au fost livrați 3,1 milioane metri pătrați de spații de retail, incluzând 115 noi deschideri de centre comerciale, cu 18% mai puține față de aceeași perioadă a anului precedent.
Pe plan european, România a ocupat anul trecut locul al cincilea în funcție de stocul de spații comerciale livrat, fiind depășită de Rusia, Turcia, Ucraina și Spania. Astfel, în 2008 au fost finalizate 25 de centre comerciale, în timp ce alte 12 au fost extinse.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0757 secunde