Info utile pentru turiști. Ce trebuie să știm despre Africa de Sud

116

Articole de la același autor

Cetățenii români pot călători în Africa de Sud în baza unei vize de intrare obligatorii. Viza se obține numai de la misiunile Africii de Sud acreditate în străinătate și se acordă, de regulă, cu o valabilitate de trei luni, însă perioa-da de scurt sejur nu poate depăși 90 de zile. Bine de știut este însă și faptul că cetățenii români care tranzitează Africa de Sud cu destinația Lesotho, Swaziland, Namibia, Zimbabwe, Botswana sau Mozambic, sunt nevoiți să obțină o viză de tranzit sud africană.

Ministerul Afacerilor Externe atrage însă atenția că Africa de Sud este o țară cu un nivel ridicat de criminalitate. "Recomandăm cetățe-nilor români care călătoresc în Africa de Sud să evite deplasările pe jos după lăsarea întunericului și să nu frecventeze zone necunoscute fără un însoțitor localnic. Vă recomandăm ca, înainte de sosirea dumnea-voastră la aeroport să aveți asigurat transportul până la locul unde sunteți cazați. În cazul folosirii unor autoturisme închiriate sau în regim privat este obligatoriu, prin reglementări existente la nivel local, ca, în timpul deplasării, ușile acestora să fie blocate din interior", sunt recomandările reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe.

În Africa de Sud se circulă pe partea stângă a drumului. În intersecțiile nesemnalizate se aplică, în principiu, regula priorității de dreapta, dar cel mai uzual se aplica regula primului venit, după oprire prealabilă.

La intrarea în țară este permisă introducerea următoarelor cantități de produse fără a se plăti taxe vamale: 400 de țigări (2 cartușe), 250 de grame de tutun, un litru de băutură spirtoasă, doi litri de vin, 50 ml de parfum, 250 ml apă de toaletă, cadouri, suveniruri și alte bunuri care să nu depășească suma de 500 rand (aproximativ 80 dolari).

Peste aceste cantități, taxele vamale aplicabile sunt, de regulă, de 20% din valoarea produselor.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României și să își anunțe prezența în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactați în situații de urgență.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.594 secunde