1. Pentru curățare, se recomandă un mop pentru praf sau folosirea aspiratorului împreună cu o perie cât mai moale, care să nu zgârie suprafața parchetului.
2. Se poate folosi și o cârpă umedă, însă trebuie să aveți mare grijă să nu fie îmbibată cu apă. După această operațiune, se usucă în profunzime suprafața parchetului cu o cârpă curată și uscată.
3. Petele de apă sau alte lichide se șterg imediat cu o cârpă, prosop sau un burete uscat (eventual se poate folosi și un șervețel de hârtie de bucătărie). Nu lăsați lichidele să stea prea mult timp pe suprafața parchetului, căci astfel se poate deteriora sau își poate schimba aspectul.
4. Nu folosiți detergenți sau alte produse abrazive. Nu combinați două sau mai multe produse pentru curățarea parchetului, căci efectele chimice ale acestei combinații pot fi imprevizibile.
5. Renunțați la perii de sârmă ori alte lucruri asemănătoare, căci îl vor deteriora.
6. Nu dați cu ceară și nu lustruiți sau șlefuiți parchetul laminat. Renunțați și la aspiratoarele care funcționează pe bază de aburi.
7. Pentru petele care nu se curăță atât de ușor (păcură, asfalt, vopsea, ulei, marker, talpă de gumă), puteți folosi acetonă sau diluant pentru lac de unghii. Amoniacul și oțetul sunt și acestea foarte utile. Atenție, nu trebuie să folosiți săpun!
8. Petele de sânge, vin, bere, suc sau sosuri se curăță cu apă caldă, dar nu prea multă. Ștergeți apoi cu o cârpă uscată. Pentru petele de ceară sau gumă de mestecat, așteptați să se întărească și apoi îndepărtați-le cu mare atenție, după care ștergeți cu apă caldă și uscați.
9. Pentru a preveni zgârieturile, atașați scaunelor și meselor pernițe protectoare speciale, pe care le puteți cumpăra din magazinele de specialitate. La intrarea în locuință, folosiți un preș cu un nivel ridicat de abraziune.