La 90 de ani

Ion Diaconescu prevede revirimentul PNȚCD

200
2 min citire
La împlinirea vârstei de 90 de ani, președintele de onoare al PNȚCD, Ion Diaconescu, a fost celebrat, la sediul partidului, de colegii săi din PNȚCD, mai tineri și mai vârstnici, și a cerut tinerei generații să ducă partidul la victorie, nu doar la revenirea în Parlament.
Foști miniștri și parlamentari PNȚCD din perioada guvernării CDR, dar și țărăniști care au intrat în partid după 2000, au fost prezenți, sâmbătă, la sediul formațiunii pentru a-l sărbători pe Ion Diaconescu.
Ajuns la 90 de ani, președintele de onoare al PNȚCD a părut a nu-și arăta vârsta, și, înconjurat de colegi de partid, a dat sfaturi politice, de viață și și-a exprimat încrederea că partidul se află pe drumul cel bun și va intra în Parlament.
"PNȚCD se găsește la ora actuală în condițiile cele mai favorabile ca să revină în poziția în care a fost el în trecut. O poziție pentru care s-au sacrificat mii de oameni în pușcăriile țării, pentru care sute de mii au îndurat chinurile pușcăriei. Preluați moștenirea PNȚ și duceți-o la îndeplinire mai departe, a cerut Diaconescu generației tinere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0269 secunde