Toate pânzele sus!

Ismail și Pierre Vaillant s-au regăsit după 33 de ani

980
Ismail și Pierre Vaillant s-au regăsit după 33 de ani - 89edeb03924b526a8abcc096574373d2.jpg
Jean Constantin și Ion Dichiseanu, interpreții celebrelor personaje din filmul "Toate pânzele sus!", au fost, sâmbătă, în Portul Tomis din Constanța, să le ureze vânt bun din pupa unor temerari ce vor să refacă traseul urmat de corabia "Speranța".
În lipsa căpitanului, turcul Ismail și franțuzul Pierre Vaillant au avut curaj să spună că "ei sunt baza".
Primul lor gând s-a îndreptat către Ion Besoiu, alias căpitanul Anton Lupan, care nu a putut veni la Constanța.
În urmă cu 33 de ani, vasul "Speranța" pornea într-o călătorie spre necunoscut. La bordul lui se afla o mână de oameni curajoși, personaje care aveau să devină nemuritoare, grație actorilor care le-au dat viață.
Jean Constantin și-a adus aminte de replicile care l-au făcut celebru pe Ismail, dar a ținut să glumească pe seama problemelor de sănătate pe care le-a avut în ultima vreme. "A venit Doamna cu coasa, dar i-am zis să mă mai lase puțin !", a spus el, râzând.
O familie de exploratori români, Marius și Cătălina Albu, a pornit, sâmbătă, pe urmele corabiei "Speranța", în călătoria imaginată de scriitorul Radu Tudoran în celebra sa carte "Toate pânzele sus".
Temerarii navigatori vor străbate la bordul velierului "Phoenix" mii de mile marine până în Țara de Foc și se vor întoarce pe ruta navigatorului Magellan, pentru a face din nou înconjurul lumii.
Marius Albu este primul român care a înconjurat de două ori ma-pamondul într-o ambarcațiune cu vele.
Expediția celor doi temerari este sponsorizată de un om de afaceri, un român stabilit în Canada, care este un iubitor al romanului "Toate pânzele sus!". Expediția va dura aproximativ doi ani, iar costurile se vor ridica la 150.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 29 Iunie 2009
Stire din Diverse : Identitate fără frontiere
Pagina a fost generata in 1.9599 secunde