Din "șezătoarea" artelor populare de la Mamaia nu poate lipsi nici cea a lemnului, considerat un material sensibil, în care meșterul popular a pus atât îndemânare,
cât și simț artistic. Supus mâinii pricepute a omului, ia naștere o cuprinzătoare gamă de obiecte, de la cele mici, de uz personal, ustensile casnice și unelte de lucru, obiecte de cult, până la piese mari de interior și cele utilizate în construcții.
De asemenea, pot fi achiziționate jucării tradiționale din lemn, lucrate manual, de către Bedo Zoltan, din Odorheiul Secuiesc - Harghita. Printre exponatele sale se numără căruțele cu cai, macaralele, iepurașii, scripeții. Dar ceea ce este cu adevărat interesant este modul de întrebuințare pe care autorul l-a găsit jucăriilor. "Pe mine m-a pasionat electronica și sunt profesor de fizică. Prin intermediul acestor jucării predau unele lecții copiilor. Îmi sunt de mare folos scripetele fix și cel mobil. În ceea ce privește îndemânarea în a ciopli lemnul, este posibil ca ea să fie moștenită de la un străbunic, care a fost tâmplar", ne-a declarat profesorul, care și-a mai prezentat exponatele la Muzeul Țăranului, Muzeul Satului și în Germania.
Iar Toader Busnea, din județul Vâlcea, a adus la Mamaia o colecție întreagă de instrumente muzicale. Recitalul este garantat, la fel și marfa.