După interesul suscitat anul trecut, la prima ediție, Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți – IPIFF 2007 ia startul astăzi. Pentru cinci zile, atât turiștii, cât și constănțenii sunt așteptați să vizioneze unele dintre cele mai cunoscute producții românești și străine care au concurat la diverse festivaluri.
Din cele patru secțiuni – competiție, gala filmului românesc, panorama și secțiunea dedicată școlilor de film, ne-au atras atenția filmele de peste ocean, dar și din Europa care vor fi prezentate la Arenele Tomis.
Astă-seară, de la ora 22, Cel mai bun film și cel mai bun regizor – Martin Scorsese – premiați cu Oscar, vor fi prezenți prin intermediul filmului "Cârtița", ca mâine un alt premiat cu Oscar să de-lecteze publicul – "Fiecare se crede normal" ("Little Miss Sunshine", regia Jonathan Dayton și Valerie Faris, două premii Oscar pentru rol secundar masculin – Alan Arkin, și scenariu original), iar joi, alt no-minalizat la Oscar – Peter O’Toole – va fi prezent pe pânză – "Venus", în regia lui Roger Michell. Vineri, marele câștigător al Oscarului pentru rol principal, dar și al Globului de Aur – Forest Whitaker, în "Ultimul rege al Scoției" (regia, Kevin Macdonald).
Noi vi le-am prezentat, dumneavoastră rămâne să vă notați în agenda de vacanță prioritățile. Totuși, nu merită să ratați ocazia unor seri răcoroase într-o grădină de vară, cu pop-corn și filme bune, pentru 10 RON.