Dincolo de agitația vieții politice, liberalul Bogdan Olteanu încearcă să se retragă o zi pe săptămână în sânul familiei. Mai sunt și vacanțele, destul de rare, ce-i drept, când încearcă să mai recupereze din timpul petrecut departe de casă. Preferă plimbările la malul mării, în special iarna, pe frig și vânt… pe o vreme "câinoasă", cum spune chiar el.
De fapt, la malul mării, are o mulțime de prieteni. Liberali dar și din afara politicii.
Este căsătorit și are doi copii, o fetiță, Thea, în vârstă de doi ani și jumătate, și mezinul familiei, Alexandru Tudor, în vârstă de nouă luni. În prezent, Cristina, soția liberalului, este cea care are grijă de cei mici. În legislatura viitoare, dacă ea va dori să intre în politică, va renunța el. "I-am spus că, atunci când o să vrea să intre în politică, să îmi spună, pentru că unul în politică este de ajuns. Așa că, dacă intră ea o să mă ocup eu de copii", pare sigur pe el Olteanu.
Un tată… "plecat la Parlament"
Până atunci, însă, Bogdan Olteanu este un tată… "plecat la Parlament. Așa explică fiică-mea, cu foarte multă importanță", ne-a spus liberalul. În timpul săptămânii, îi vede pe cei mici "accidental", de obicei el plecând zilnic, de acasă, înainte ca ei să se trezească și întorcându-se când cei mici dorm și doar soția îl mai așteaptă.
Și cum, în carne și oase, îl vede destul de rar pe acasă, Thea își mai urmărește, din când în când, tatăl la televizor. Nu pentru mult timp însă, "politica" preferată a puștoaicei de doi ani și jumătate rămânând totuși desenele animate. "La început, plângea când mă vedea la televizor. Probabil că nu îi plăceau lucrurile pe care le spuneam. Acum se bucură vreo trei-patru minute și apoi se plictisește. Deci, în continuare nu spun lucruri care să o intereseze, încă trebuie să mai lucrez… Apoi schimbă canalul și trece pe desene animate".
În aceste condiții, a decis ca o zi pe săptămână să o dedice, musai, familiei. Iar ziua cu pricina decurge cam după același tipar, de fiecare dată: "Ne trezim destul de târziu, merg cu Cristina în oraș, unde mâncăm, bem o cafea, povestim… Ne lungim așa vreo două ore, după care ne ocupăm de copii. Toată după-amiaza ieșim cu ei la plimbare, ne jucăm, îi mai învățăm câte ceva. Seara, ieșim în oraș în doi, de obicei. Ziua s-a terminat și mai vorbim după o săptămână", rezumă liberalul cele 24 de ore petrecute săptămânal în mijlocul familiei.
Liberalul, bucătar doar în opoziție
Soția, Cristina, este, și ea, deocamdată liberală. Pentru moment, stă departe de viața politică, dedicându-se creșterii celor doi copii. Tânărul președinte al Camerei Deputaților susține însă că dacă soția sa va decide să intre activ în politică, vreodată, se va retrage el. Despre Cristina, Bogdan spune că de multe ori a fost invidios pe succesele ei. În același timp, a încurajat-o și a susținut-o, însă. "A avut o carieră foarte frumoasă în industria publicitară, iar acum are niște idei interesante în domeniul educației", recunoaște însuși soțul. La fel de nonșalant recunoaște soțul liberal și faptul că tânăra-i soție nu stăpânește la fel de bine și tainele bucătăriei.
"Doamne ferește să mănânc vreodată ceva făcut de ea. Ea nu gătește. E complet străină de tainele bucătăriei. De obicei, fie mâncăm în oraș, fie, în vremurile dulci ale opoziției, mai găteam eu", ne-a spus zâmbind liberalul. Ce știe să gătească tânărul domn Olteanu?! Sarmale, cozonac, pe care îl prepară după rețeta lui Păstorel Teodoreanu "care nu este foarte simplă. La cozonac trebuie să frămânți vreo patru ore, pui ouă multe, vreo 50 la un kilogram de făină… Și, chiar iese, și nici nu trebuie să îl mai îngălbenești cu șofran", a încercat Bogdan Olteanu să ne convingă de talentele sale ascunse în domeniu.