Liliecii vampiri nu își simt prada după mirosul sângelui, ci după căldura acestuia

Liliacul vampir nu își găsește prada după mirosul sângelui, ci după căldura emisă prin piele, acesta creându-și o proteină pentru a se proteja de arsuri, dar care de obicei este folosită ca alarmă pentru mamifere, potrivit unui studiu citat de Mediafax.
Această trăsătură genetică a vampirului explică capacitatea sa de a detecta o sursă de căldură de la 20 de centimetri distanță și "de a distinge locul unde venele sunt cel mai aproape de suprafața pielii", declară David Julius, specialist în biologie moleculară la Universitatea California din San Francisco, autorulul studiului.

Experții știau deja că liliecii își localizează victimele adormite ghidându-se după sunetul respirației lor și, de asemenea, bazându-se pe amintirile sale.

Cu toate acestea, cercetătorii nu au descoperit până acum care sunt mecanismele dezvoltate de vampir pentru a își găsi prada și pentru a o putea mușca cu precizie.

Toate mamiferele au o varietate de receptori care răspund la diverși stimuli exteriori: mecanici, termici sau chimici.

Un astfel de receptor, o proteină numită TRPV1, se activează în momentul în care temperatura depășește 43 de grade Celsius și alertează sistemul nervos central, pentru a evita arsurile. Acest receptor este, de asemenea, responsabil pentru senzația de arsură a pielii avută în momentul în care ne expunem prea mult la soare, subliniază David Julius.

Expertul, împreună cu echipa sa, tocmai a descoperit că liliecii și-au dezvoltat de-a lungul evoluției lor o utilizare unică și necunoscută până acum a acestei proteine​​.