Lovitură sub centură în rețelele sociale

296
< 1 min citire
Majoritatea utilizatorilor de Internet nu știu cum să recunoască un link suspect pe rețelele sociale, potrivit unui studiu realizat de către BitDefender, preluat de Money.ro.
Potrivit studiului BitDefender, realizat pe un eșantion de 2.700 de respondenți, 68% dintre utilizatori nu conștientizează linkurile suspecte pe rețelele sociale.
93% dintre utilizatori nu folosesc o soluție de securitate dedicată pentru protecția conturilor de pe rețelele sociale.
În medie, participanții la studiu au 137 de prieteni virtuali – majoritatea dintre aceștia fiind colegi sau foști colegi de la muncă sau de la școală (83%), prieteni care lucrează în același domeniu (64%) și oameni pe care nu îi cunosc (42%).
Atunci când vine vorba de răspândirea amenințărilor în rețelele sociale, mai puțin de jumătate dintre respondenți (43%) au declarat că și-au avertizat alți prieteni din comunitățile virtuale atunci când au observat linkuri sau activități suspecte în fluxul de știri.
68% dintre aceia care nu au trimis niciun avertisment prietenilor au recunoscut că nu erau conștienți de faptul că posturile suspecte pot conține amenințări la adresa securității – mulți au declarat că ei înșiși au accesat linkurile, răspândind astfel, fără să își dea seama, amenințările virtuale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0679 secunde