Lui nea Beni i-a tremurat chelia în fața Skodei lui Ponta

386
4 min citire
Concursul Auto Vip organizat, duminică, între Saturn și Venus, a adunat vedete de toate genurile și culorile politice, gură-cască, pasionați de motoare sau simpli fani. Vedete au venit să se distreze și să-și etaleze calitățile de șoferi și au avut marea surpriză să constate că tradiționalul raliu și-a schimbat regulamentul. Nu au mai fost "liniuțe", ci demaraje, jaloane foarte strânse, chiar și parcări laterale. Cătălin Botezatu a venit la Saturn după o noapte albă prin dis-cotecile Mamaiei, dar s-a descurcat ok, deși s-a camuflat sub ochelari și șapcă. Victor Ponta și-a etalat Skoda și a declarat că el a mai câștigat acest concurs și de data asta îi lasă pe alții să ia marile premii. Benone Sinulescu a venit să facă atmosferă, pentru că nu a condus niciodată și a stat o viață în dreapta. Daciana Sârbu nu și-a pus la bătaie propria mașină, ci a apelat la una oferită de sponsori declarând cu emoție că e prima dată când face slalom printre jaloane. Pe Mărgineanu îl iubește femeile, dar nu și jaloanele care nu au vrut să stea țintite pe șosea.
Președintele clubului FC Național, Constantin Iacov, și-a prezentat cu eleganță ultima achiziție, "cumpărată cu bani din blaturi", o bijuterie care, însă, s-a dovedit prea puternică pentru probele buclucașe puse la cale de organizatori.
Pe Cătălin Smărăndescu nu s-a încumetat nimeni să-l supere sau
să-i spună că nu e bine…Mașina de teren și-a făcut jocul pe șosea și a rămas în cursă.
Concursul s-a încheiat ieri după amiază, iar vedetele au apărut pe rând, fiecare cum s-a trezit după o sâmbătă noapte agitată.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Amfiteatru, în colaborare cu revista VIP. Pe lângă partea de diver-tisment și de monden a evenimen-tului, proiectul Raliul Auto VIP are un scop cât se poate de serios, fiind inițiat în colaborare cu Ministerul de Interne în urma centralizării datelor referitoare la accidentele rutiere din toată țara. Și în anii trecuți, vedete de calibru au colaborat în vederea transmiterii mesajului manifestării: printre ei, Mircea Dinescu, Geanina Corondan, Leonard Doroftei, Diana Munteanu, Mihalea Rădulescu, Dan Teodoresc (Taxi), Lucian Viziru, Rocsana Marcu, Roxana Ciuhulescu, Sorin Ovidiu Bălan, Cătălin Botezatu, Liana Stanciu și mulți alții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0249 secunde