Vești proaste pentru fumători – plantațiile de tutun ar putea începe să folosească producția pentru realizarea de combustibil ecologic, în detrimentul țigărilor cu care ne ardem lunar veniturile.
Și asta pentru că tutunul generează mai mult biodiesel decât orice altă cultură agricolă și, din păcate, nu este o plantă care să fie necesară supraviețuirii rasei omenești, motiv pentru care poate fi transfor-mată fără mari regrete în ceva care nu provoacă stricăciuni stratului de ozon.
Totuși, cea mai mare parte a uleiului din tutun se găsește în semințe, iar producția medie este de circa 1,5 tone semințe la hectar, adică destul de puțin.
Soluția la această problemă a fost găsită de oamenii de știință de la universitatea Thomas Jefferson din Philadelphia (SUA), care au reușit să modifice genetic planta de tutun, pentru a genera de 20 de ori mai mult ulei din frunze.
"Tutunul este o sursă perfectă pentru combustibil ecologic, în special pentru că nu se folosește în industria alimentară. În general o frunză de tutun are circa 1,7% ulei. Modificând-o în laborator, prin augmentarea unor gene, am ajuns la un procent de circa 6,8%", explică Vyacheslav Andrianov, liderul echipei de cercetători.
El mai spune că tutunul va servi drept model și că și alte plante pot fi modificate pentru a produce mai mult biodiesel.