Mănăstirea Dervent, oază de liniște și vindecare sufletească

285
Mănăstirea Dervent, oază de liniște și vindecare sufletească - b2e2d846bb30c25159b2eac1b55bddcb.jpg
Dacă cei mai mulți dintre turiști se gândesc doar la mare atunci când vin pe litoral, există și persoane care doresc să viziteze frumusețile naturii care se află în Dobrogea.
Un loc aparte este Mănăstirea Dervent, care se află în satul Galița din comuna Ostrov, situată la 96 de kilometri de Constanța. Aici au fost omorâți cei patru discipoli ai Sfântului Apostol Andrei. După moartea lor, patru cruci au apărut într-un mod misterios pe morminte, iar astăzi se mai păstrează două dintre ele. Tot aici este piatra făcătoare de minuni și izvorul tămăduitor.
În drum vă puteți opri la Peș-tera "Sfântului Apostol Andrei", unde vă puteți ruga punând în crăpăturile rocii câte un bilețel pentru fiecare dorință pe care o aveți. Preoții de aici spun că au fost credincioși cărora li s-au îndeplinit dorințele și au continuat să vină aici, ori de câte ori au avut greutăți.
Atracția cea mai mare a peșterii o reprezintă patul pe care a dormit Sfântul Apostol Andrei și pe care credincioșii se așează preț de câteva clipe, rugându-se pentru sănătate, bunăstare și liniște sufletească.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 25 Iulie 2009
Stire din Diverse : Primul "te urăsc", rostit la trei ani
Sâmbătă, 25 Iulie 2009
Stire din Diverse : blitz
Pagina a fost generata in 1.6796 secunde