Medgidienii chemați, duminică, la tradiționala competiție de kureș

349
2 min citire
A devenit o tradiție pentru locuitorii municipiului Medgidia ca de 18 ani, în luna mai, pe stadionul din localitate să se desfășoare tradiționalele lupte tătărești cunoscute sub numele de kureș. Și anul acesta, filiala Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România organizează competiția de kureș, sportul tradițional tătăresc, cel care îi aduce față în față pe cei mai curajoși și dibaci luptători tătari.
Kureș-ul este un sport strămoșesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală, zona de baștină a tuturor popoarelor turcice. La baza organizării competițiilor de kureș au stat întotdeauna reguli simple care au făcut ca această formă de întrecere să se perpetueze cu ușurință, ducând astfel cu ea una dintre numeroasele valori tradiționale ale etniei tătare. Caracteristica de bază este întrecerea dreaptă, în caz contrar, luptătorul care apelează la oareșice șiretlicuri lezând sentimentul de cinste. Premiile specifice competiției de kureș sunt un batal pentru învingător iar învinsul pleacă acasă cu un "bairak" (un copac împodobit cu 7 sau 9 articole vestimentare).
"Din 1990, organizăm anual astfel de competiții care sunt foarte importante pentru noi, tătarii. Ele se constituie atât într-o oportunitate de păstrare și promovare a propriilor tradiții, dar sunt, totodată, și o ocazie de a ne face cunoscute tradițiile și în afara granițelor comunității noastre. Ne bucură foarte tare să vedem că de la an la an tot mai mulți români iau parte la acțiunile noastre, motiv pentru care îi așteptăm și cu această ocazie", este de părere fostul președinte al filialei UDTTMR Medgidia, Samir Menan, candidat, de altfel, al tătarilor în cursa pentru Primăria Medgidia.
Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta, competiția se va desfășura duminică, începând cu ora 13,00, pe Stadionul Cimentul din localitate și asta ca urmare a faptului că edilul în exercițiu, Dumitru Moinescu, nu le-a mai dea acceptul organizatorilor, în speță UDTTMR, să organizeze evenimentul pe stadionul mare din localitate, pe motiv că "aceste lupte nu se pot desfășura pe aces-te spații verzi", motivând că terenul a fost de curând reamenajat.
"Decizia ne indignează peste măsură, în condițiile în care un primar ce se crede "democrat", pe motive numai de el știute "interzice" luptele tătărești "rugându-ne" să căutăm altă locație cu doar două zile înainte de acțiune", se menționează într-un comunicat de presă transmis de UDTTMR, măsura fiind considerată de reprezentanții tătarilor drept una "discriminatorie".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0272 secunde