Metode ingenioase ca să scapi de praful din casă
Articole recomandate
Ți se pare că ștergi praful de pe mobilă, iar în clipa următoare s-a așternut la loc? O locuință în care este foarte mult praf devine un mediu periculos pentru cei care trăiesc în ea.
Praful provoacă alergii, copiii fiind cel mai puternic afectați. Dar ca să reduci în mod semnificativ praful din casa ta, trebuie să știi câteva trucuri foarte utile. Iată ce să încerci, potrivit brightside.me.
Balsam de rufe
O soluție foarte ușor de obținut te va ajuta să ții praful la distanță de pe suprafețele care par să-l atragă ca un magnet, așa cum sunt ecranele televizoarelor sau monitoarelor. Amestecă o parte de balsam de rufe cu patru părți de apă. Pune soluția într-o sticlă cu pulverizator și șterge cu ea toate suprafețele. Efectul antistatic al balsamului de rufe va preveni așezarea prafului.
Mănuși textile
O pereche obișnuită de mănuși textile pentru curățenie te va ajuta să îndepărtezi praful de pe suprafețele delicate precum candelabrele, lămpile, accesoriile din sticlă sau statuete. Materialul textil colectează praful, iar curățenia devine mult mai simplă.
Pensulele moi
În spațiile înguste praful se acumulează foarte ușor și este dificil de îndepărtat. În acest caz, te ajută pensulele moi din peri naturali. Le poți folosi pentru a curăța de praf accesoriile mobilierului sau chiar tastatura.
Curăță draperiile
Mai ales dacă sunt realizate din materiale sintetice, draperiile se transformă în magneți pentru praf. Spală-le de cel puțin două ori pe an sau du-le la curățătorie dacă nu pot fi spălate.
Tubul hârtiei igienice
Un truc cât se poate de ingenios pentru a elimina praful din zonele înguste în care țeava aspiratorului nu încape. Pliază un tub de hârtie igienică și pune-l în capătul furtunului de aspirator.
Șosetele vechi
Dacă îți acoperi mâna cu o șosetă veche, vei reuși să cureți mult mai ușor jaluzelele. Iar dacă o pui peste un mop, atunci vei curăța foarte simplu praful de sub pat și alte obiecte de mobilier.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 15 Iunie 2017
Joi, 15 Iunie 2017
Joi, 15 Iunie 2017
Miercuri, 24 Mai 2017
Miercuri, 24 Mai 2017
Miercuri, 24 Mai 2017
Miercuri, 24 Mai 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017