Mircea Cărtărescu, pentru prima dată în Vama Veche

181
Scriitorul Mircea Cărtărescu, aflat pentru prima dată în Vama Veche,
"spre rușinea" sa, a lansat, sâmbătă seara, ultimul volum din trilogia "Orbitor", "Aripa dreaptă", carte ce a fost prezentată pentru prima dată publicului la București, pe 11 iulie. Cărtărescu a spus că, deși se află pentru prima dată în Vamă, știe foarte multe despre spiritul acestui loc, ales de Humanitas pentru o a doua lansare a volumului final din "Orbitor", ca o revanșă față de canicula din București.
Directorul editorial Humanitas, Lidia Bodea, a spus că lansarea de sâmbătă de la terasa La Bibi a fost cea mai neobișnuită la care a participat până acum și pe care a organizat-o pentru amatorii de carte ce nu au reușit să ajungă la Humanitas Kretzulescu, din București.
Autorul a lucrat la "Orbitor", trilogia în formă de fluture sau de catedrală, timp de 14 ani și jumătate, iar ultimul volum a fost scris la Academia Schloss Solitude de lângă Stuttgart, unde a primit o bursă. Cărtărescu a spus că nu se simte mândru că a terminat această carte și trilogia, "ci doar infinit recunoscător", asemenea unei mame care tocmai a născut.
Câteva zeci de persoane au participat la evenimentul de la Vama Veche, printre care și scriitoarea Simona Popescu sau directorul Teatrului de Comedie George Mihăiță, dar și soția și fiul scriitorului. Mihăiță, care a citit deja aproximativ 300 de pagini din ultimul "Orbitor", a spus că volumul l-a cucerit "așa cum rar" l-a cucerit "o carte a unui autor român": "Lansarea cărții în Vamă este un fapt inedit, indiferent în ce colț de țară s-ar afla, Mircea Cărtărescu ar aduce oameni interesați de opera lui, dovadă oamenii din această seară, în Vamă, unde ai crede că de orice s-ar putea interesa oamenii, mai puțin de opera lui Mircea Cărtărescu".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3025 secunde