Monumentul patrioților tătari

542
1 min citire
În fața Moscheii Carol din Constanța se va ridica, anul acesta, un monument al patrioților tătari. Monumentul este închinat celor care au suferit de pe urma regimului trecut, cei care au fost condamnați la ani grei de închisoare, unii sfârșind chiar în temnițele comuniste. "Din 1992 și până astăzi, lista întocmită numără 90 de deținuți politici și aproape 40 de deportați. Pentru unii dintre ei există acte doveditoare, pentru alții, martorii au fost cei care au stat mărturie pentru devotamentul lor. De aceea îi rugăm pe toți cei care dețin informații despre conaționali de-ai noștri să ne contacteze pentru a nu fi nimeni omis", ne-a declarat Güner Akmola, ea fiind unul dintre cei cinci membri ai comitetului care a inițiat acest proiect. Alături de ea, din comitet mai fac parte Demirel Caiali, Memet Suium, Ulkü Osman și Katige Bekirov.
Pe frontispiciul monumentului va sta scris "omagiu etern patrioților tătari (turci)".
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 70.000 lei, o parte din bani fiind, de altfel, colectați de la membri ai familiilor patrioților tătari. Monumentul va fi ridicat după un proiect întocmit de arhitectul Abdișa Abdișa. Güner Akmola a mai adăugat că pentru definitivarea acestui proiect s-a obținut deja aprobarea Muftiatului Cultului Musulman din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0251 secunde