Prefectul Dănuț Culețu i-a convocat, ieri, pe primarii constănțeni pentru a-i avertiza în legătură cu vremea caniculară care traversează județul nostru. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunțat că joi și vineri va fi cel mai cald, când temperatura aerului va sări de 32-34 grade Celsius pe litoral, urcând aproape de 40 grade în restul teritoriului.
Cele mai afectate localități vor fi Adamclisi și Hârșova.
În aceste condiții, prefectul a cerut administrațiilor locale să asigure alimentarea cu apă. De asemenea, primarilor li s-au cerut să inscripțio-neze fântânile care au apă nepo-tabilă și să asigure apă plată copiilor sub trei ani. "Copiii până în trei ani nu au voie să bea apă din fântâni. A fost un caz în care un copil și-a pierdut viața și nu mai vrem ca acest lucru să se repete. Primarii vor fi responsabili", a declarat Dănuț Culețu.
Aceeași idee a fost susținută și de dr. Marius Enescu, directorul Autorității de Sănătate Publică, care a precizat că din 174 de fântâni verificate în mediul rural, 170 au apă nepotabilă.
Măsurile prezentate de Prefectură nu sunt opționale pentru primari. Prefectul și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) au anunțat că vor face controale în teritoriu, iar cei care nu s-au conformat indicațiilor vor fi sancționați.
Primarii cer bani pentru a face rețea de apă
Primarii constănțeni nu au părut prea îngrijorați de caniculă și starea oamenilor. "Stați liniștiți, că nu a murit nimeni de sete până acum", a decretat primarul de la Agigea, Ion Ioniță, spre amuzamentul și aprobarea celorlalți colegi.
Primarii au cerut Prefecturii ca pentru a înlătura efectele căldurii să intervină la Guvern pentru a le da bani să tragă rețele de apă și în sate. "Acum 2000 de ani, în partea asta a Dobrogei, localitățile aveau apă sistematizată și alimentau Cetatea Histria. Acum, nu suntem în stare să tragem apă în sate", a declarat primarul comunei Cogealac, Ion Soare.
Prefectul Dănuț Culețu le-a cerut primarilor să asigure țâșnitori în localitățile lor pentru ca oamenii să se poată răcori. Nici ideea aceasta nu a fost primită prea bine. "Ne ia RAJA bani" sau "Mai mult costă instalarea decât exploatarea" au
fost principalele argumente ale împotrivirii primarilor. Până la urmă, a rămas ca-n gară. Nici ca ei, nici ca prefectul.
Se lasă cu amenzi din cauza incendierii miriștilor
Dacă temperaturile de aproape 40 de grade nu au stârnit îngrijorare în rândul aleșilor locali, ghidați de principiul "Nu a murit nimeni de sete", ceea ce îi îngrijorează cel mai tare pe primari sunt miriștile.
ISU a anunțat că primii care vor fi amendați pentru incendierea paielor de pe câmp vor fi primarii. "Dacă nu veți urmări ca acești oameni să fie împiedicați și sancționați să ardă miriștile, atunci voi veți fi amendați. Nu e posibil ca fiecare să facă ce vrea. Numai ieri (n.r. - luni) am avut 17 incendii în județ. Am intervenit cu 35 de autospeciale și cu peste 150 de oameni", a declarat Petre Trandafir, comandantul ISU. El a mai adăugat că în acest ritm, inspectoratul va rămâne în scurt timp fără mașini de pompieri fiindcă autospecialele sunt serios puse la încercare pe drumurile de pământ de pe câmp.
Primarii au luat și ei foc când au auzit de sancțiuni. "Suntem subordonați la toate instituțiile și ne-o trag din toate părțile. Nu e posibil. Ce să facem? Să stăm noaptea și să păzim miriștile", au reacționat ei.