O deputată din Parlamentul Turciei va conduce Congresul femeilor turce din Balcani de la Constanța

311

Articole de la același autor

În perioada 6 - 9 septembrie, la Constanța va avea loc și al treilea Congres al femeilor turce din Balcani. Congresul este organizat de Asociația Generală de Prietenie și Solidaritate a femeilor din lumea turcă, al cărui sediu se găsește la Ankara și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România.
Delegația din Turcia este alcătuită din 22 de membre ale asociației și este condusă de însăși președintele asociației, Șenol Bal, de curând aleasă și deputat al MHP în Parlamentul Turciei.
Vor mai participa și reprezentante ale etniei turce din Macedonia, Grecia, Kosovo, Bulgaria, Republica Găgăuză, Bosnia, Azerbaijan și, bineînțeles, România. De asemenea, vor mai lua parte la lucrări, în calitate de invitate, și o delegație a femeilor tătare din Crimeea și o alta de la Asociația de cultură și ajutorare a turcilor crimeeni din Turcia.
Vineri, delegația condusă de Șenol Bal va face o vizită și la Galați, în drum spre orașul de pe malul Dunării oprindu-se și la Babadag și Tulcea, unde vor poposi la cele mai importante obiective turistice.
Lucrările congresului se vor derula sâmbătă, 8 septembrie, în Aula Bibliotecii Județene Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0014 secunde