Cei care își doresc să își petreacă timpul liber într-o aventură în zona Dobrogei o pot face printr-o vizită la Rezervația Hagieni. Plante agățătoare, râpe din calcar și vipera cu corn dobrogeană sunt doar câteva dintre provocările unui spațiu parcă rupt din filme.
Aflată la numai câțiva kilometri de litoral, pe șoseaua Mangalia - Albești, Rezervația Hagieni uimește atât prin diversitatea peisajului, cât și prin raritățile faunistice care și-au găsit refugiul în această insulă de vegetație.
Aventura începe o dată cu călătoria prin luminișuri cu vegetație de stepă și păduri umbroase de diferite esențe. Pentru a ajunge la bălțile cu vegetație acvatică și palustră, trebuie să traversați prin coaste și râpe de calcar și pâlcuri de arbuști spinoși. Vegetația este predominant submediteraneană.
Pădurea Hagieni este ocrotită din anul 1962 și adăpostește numeroase specii: vioreaua, brebenelul, brândușa aurie, zambilele, ruscuța de primăvară, stânjenelul, bujorul, coada șoricelului, colilia, stejarul pufos, iasomia, stânjenelul și altele.
***
Pădurea Hagieni este una dintre puținele rezervații de la noi din țară care adăpostește foarte multe specii de reptile, multe dintre ele care trăiesc doar aici. Una dintre ele este țestoasa de uscat dobrogeană, care devine din în ce mai rară.
Speciile de șerpi întâlnite sunt vipera cu corn dobrogeană, șarpele rău, șarpele de apă, șarpele lui Escalup, dar și numeroase specii de șopârle și gușteri.
Rezervația forestieră cuprinde trei zone: partea centrală acoperită de stejari, care alternează cu poieni și este numită "Cazane", partea de vest cu văi stâncoase și poieni de colilie și partea nordică a rezervației, numită "Cascaia".
***
Această frumusețe pe care natura a dăruit-o oamenilor merită și are nevoie să fie protejată de oameni. Mai presus de legi, trebuie să existe conștiința umană care să stopeze genocidul la care este supusă pădurea Hagieni cu fiecare an ce trece.
Așadar, aveți grijă să nu lăsați mormane de gunoi în urma vizitei voastre la Hagieni!