Dacă cei mici sunt obișnuiți să aibă o alimentație sănătoasă încă din primele luni de viață, vor fi mai puțin predispuși să dezvolte boli cardiovasculare la bătrânețe. Cel puțin asta arată un studiu finlandez efectuat la Universitatea din Turku. Studiul a fost făcut prin observarea a 1.062 de copii, de la vârsta de șapte luni până la vârsta de 14 ani. Copiii au fost împărțiți în două grupuri. Jumătate dintre ei a beneficiat de ajutorul unui nutriționist, iar cealaltă jumătate a urmat o alimentație obișnuită.
Cei care au fost observați de nutriționiști au înlocuit grăsimea animală din alimentație cu grăsime vegetală, care se găsește în pește, nuci, semințe și în ulei de plante. Astfel, s-a descoperit că băieții care au avut o alimentație obișnuită aveau un colesterol cu 5% mai mare decât cei din grupul care a primit sfaturi de nutriție. La fete însă, diferența a fost de doar 2-4 procente.
În timpul studiului, cercetătorii au demonstrat că tipul de grăsime din alimentație nu afectează dezvoltarea copilului. La 14 ani, între copiii din cele două grupuri nu existau diferențe de greutate sau înălțime. Însă se știe sigur că cei care au consumat grăsime vegetală vor fi mult mai puțin predispuși la a dezvolta boli ale inimii după vârsta de 50 de ani.