ORGANIZAȚIA CARE SUSȚINE CĂ AROMÂNII NU SUNT PARTE A POPORULUI ROMÂN REACȚIONEAZĂ LA UN ARTICOL DIN "CUGET LIBER"

Spre surprinderea mea, la aproape două săptămâni după publicarea unui articol despre problemele aromânilor din Albania, (Aromânii din Albania refuză să devină masă de manevră pentru revendicări teritoriale), am primit un drept la replică, întins pe șase pagini, de la "Consiliul Armânjilor" (C.A.), organizație considerată de mulți dintre aromâni, atât din România, cât și din Albania, ca principal factor de dezbinare între cei care doresc să-și păstreze identitatea și tradițiile.

Articolul meu aducea în atenție problemele aromânilor din Albania, care întâmpină mari greutăți în demersul de a dobândi statut de minoritate (aparținând poporului român) și drepturile care vin odată cu acest statut. Totodată, ei sunt confruntați cu încercări de a fi asimilați minorității grecești din Albania, care încearcă să-și sporească influența în regiunea Epirului de Nord. În acest sens, aromânii din Albania acuzau și acțiunile unei organizații intitulate Consiliul Armânjilor, care încearcă să-i dezbine pe aromâni, contrazicând apartenența lor la poporul român și susținând teoria unui popor regional vorbind o limbă neo-latină, cu dublă origine, greacă și latină.
Acest Consiliu al Armânjilor susține declararea aromânilor ca minoritate națională în România, dar nu și în Grecia, față de care se poartă cu mănuși, din cauza opoziției întâmpinate din partea acestui stat la încercarea organizației de a fi dobândit statut participativ la Conferința INGOs (pentru organizații neguvernamentale internaționale) a Consiliului Europei. În condițiile în care aromânii din Albania vor cu orice preț să evite a fi asimilați abuziv minorității elene, pentru a nu deveni masă de manevră pentru interesele teritoriale ale Greciei, poziția oficială a "Consiliului Armânjilor" favorizează o eventuală manipulare în sensul satisfacerii acestor interese.
Dreptul la replică nu poate fi publicat în forma în care ne-a fost remis, din trei motive:
- ar ocupa prea mult spațiu tipografic (două pagini de ziar)
- nu consider că articolul publicat în Cuget Liber este insultător sau calomnios
- respectivul drept la replică, publicat de sine stătător, s-ar constitui în propagandă nejustificată în favoarea teoriei susținute de Consiliul Armânjilor, care nu mă convinge și pe care nu o susțin.
Pentru a dovedi, însă, transparență și disponibilitatea de a asculta ambele părți, voi rezuma problemele conținute în scrisoarea C.A., permițându-mi și câteva observații la obiect:
- "Consiliul Armânjilor" (C.A.) respinge acuzațiile de propagator al «panelenismului», de «dezbinator al etniei», de «talibani româno-fobi», «organizație neo-aromânistă».
Calificativele au fost lansate, în diferite ocazii, nu de Cuget Liber, ci tot de aromâni sau organizații ale aromânilor. Din păcate, C.A. nu are aceeași atitudine de respingere față de adresările denigratoare proferate de Fara Armânească, organizație care face parte din C.A., la adresa unor personalități aromânești care nu îi împărtășesc vederile: «criminalii neamului nostru» (armânesc - n.n.), «tovarăși», «spioni», «profesorași».
- C.A. respinge acuzația de panelenism, dar susține, totuși, că nu vizează o soluție de tipul "minoritate națională" și pentru aromânii din Grecia, întâi pentru că organizații ale aromânilor din Grecia nu fac parte din C.A., care, prin urmare, nu poate vorbi în numele lor. Dar și pentru că "în Grecia Armânii se consideră «popor constitutiv»."
Aici trebuie să precizez că nu există sintagma «popor constitutiv» în legislația elenă, care nu recunoaște existența vreunei minorități etnice în Grecia, ci a unei singure minorități religioase, musulmanii.
Și problema e că acuzația de imixtiune a Consiliului Armânjilor în afacerile asociațiilor aromânești din Grecia o aduc tocmai aceste asociații, cum recunoaște și C.A. printr-o scrisoare adresată Consiliului Europei, în care încearcă să se disculpe.
- În mod paradoxal, C.A. afirmă că "divizarea Armânilor în două tabere opuse este un artificiu întreținut de unele cercuri din România, care «fabrică» și încurajează cu banii contribuabilului român, așa zise «asociații românești din afara frontierelor»."
Totuși, în același timp, cere statului român să aloce bani de la buget pentru o pretinsă minoritate națională armânească în România. Ironia este că, atunci când se referă la România în graiul matern, cei autointitulați "armânji" o numesc "Armânia"!
- C.A. reacționează și la organizarea Congresului Internațional al Aromânilor, care a avut loc la Tirana în noiembrie 2009, acuzând că "la acest Congres au participat numai câteva zeci de persoane, în mare majoritate români, iar lucrările s-au desfășurat exclusiv în limba română."
Fiind prezentă la congresul de la Tirana, trebuie să arăt, potrivit propriilor mele observații, că toți delegații la congres au fost aromâni sau meglenoromâni (excluzând jurnaliștii și cei câțiva invitați), și s-a vorbit în aromână (cu excepția întâlnirilor cu presa și unei părți din lucrările simpozionului științific), deci afirmațiile C.A. sunt neadevărate.
- În privința aromânilor din Albania, care luptă pentru a fi recunoscuți ca minoritate a statului român, C.A. consideră că "este limpede că această asociație (Asociația Culturală "Aromânii din Albania") este întreținută și finanțată de România" și ne transmite, nouă și Guvernului României, că majoritatea aromânilor din Albania doresc să-și afirme o identitate aparte, departe de interesele României sau Greciei.
Prin aceste afirmații, C.A, cade, mi se pare, în aceeași greșeală de care își acuză adversarii: se erijează în reprezentant al tuturor aromânilor, obligându-i la o identitate pe care nu toți vor să și-o asume.
- CA contrazice teoria majorității lingviștilor, care consideră că aromâna este un dialect al limbii române, opunându-i "cealaltă «majoritate» a lingviștilor care susțin că armâna este o limbă aparte, apărută în Macedonia Antică, cu aproape 300 de ani înaintea celei din Dacia!"
Și este corect că dialectul aromân al limbii române s-a format pe teritoriul Macedoniei antice, începând cu aproximativ 250 de ani înainte de cucerirea Daciei de către romani; dar dreptul la replică nu spune și că substratul romanizării l-a constituit o populație tracică din același trunchi lingvistic cu daco-geții nord-dunăreni. Despre pretinsa limbă macedoneană pe care ar fi vorbit-o strămoșii "neoaromâniștilor" de azi nu se știe nimic, iar teoriile cele mai răspândite susțin că ea dispăruse deja la data aceea, sub influența elenizării.
- C.A. ne instruiește și în privința sintagmelor pe care avem voie să le folosim în ziar: "Utilizarea, în numele Armânilor, a unor sintagme de genul «Patrie-mamă», «dialect al limbii române», «origine română», «parte a poporului român» demne de jumătatea secolului al 19-lea, este inutilă și inacceptabilă astăzi când Europa încearcă să se reconcilieze cu ea însăși prin acceptarea diversității ei culturale."
Intransigența acestei fraze mă uimește; mă întreb cu ce autoritate ar putea oricine să "interzică" sintagme ca cele de mai sus și de ce ar fi ele învechite sau perimate. Mai ales că se referă la adevăruri încă valabile azi, măcar pentru o parte din aromâni.
- CA face și aprecieri destul de vagi cu privire la "deciziile politice neinspirate ale României", din a doua jumătate a secolului al 19-lea, acuzând, de fapt, că interesul statului român pentru aromâni ar fi avut ca finalitate "imixtiunea politică a României în Balcani" și ar fi generat urmări tragice pentru aceștia.
Cum problema pusă în discuție este cedarea Cadrilaterului - prezentată ca și cum ar fi fost un act benevol, îndreptat chiar împotriva aromânilor din zonă -, nu pot să nu observ că C.A. omite episodul sosirii aromânilor în România, în 1925, în urma propriei lor voințe și a acordului autorităților românești și împinși de condițiile vitrege din teritoriile în care viețuiau. Sterie Hagigogu scria despre acest episod: "sentimentele inima și sufletul lor au și ales drumul de urmat, singurul drum care simțeau că-i va duce la limanul mântuirii. Era drumul reîntoarcerii lor la sânul Patriei mume, de la care au fost smulși de vitregia soartei, din timpuri imemoriale. Astfel, ideia emigrării lor în Țară încolțește."
O delegație a macedoromânilor a mers în audiență la Guvernul României, unde a primit un răspuns favorabil pentru colonizare. Ministrul Agriculturii, Al. Constantinescu, se exprimase categoric în acordarea sprijinului său pentru aromâni. La scrisoarea din 20 octombrie 1924, adresată de Sterie Hagigogu, Al. Constantinescu răspunsese astfel: "De când ați fost împărțiți între patru state, am știut că sunteți pierduți. Să salvăm acum ce mai putem salva. Cadrilaterul are nevoie de voi. Scrie din partea mea aromânilor să trimită delegați să ia contact cu guvernul, căci toți le vom da concursul."
La toate cele de mai sus, C.A. mai adaugă afirmații ciudate, neprovocate de vreun cuvânt apărut în ziarul nostru. De aceea nici nu le voi lua în discuție.
În schimb, C.A. omite să se refere la pasajele din articolul meu care nu îi convin. Și am să exemplific doar cu respingerea de către Consiliul Europei a cererii C.A. de a obține statut participativ la INGOs, în urma protestelor înaintate de Grecia și Bulgaria. Dată fiind decizia negativă a CoE privind cererea C.A., se poate considera că acesta dezinformează când afirmă că statutul "i-a fost acceptat de organismele europene precum Consiliul Europei și Directoratul General OING de la CoE".
Cum reacția C.A. la articolul meu a fost disproporționată, iar problemele (ce interesează comunitatea aromână, cu o pondere mare în Dobrogea) par a fi grave și stringente, probabil că voi reveni pe acest subiect.