Până în august, liberalii constănțeni își vor stabili candidații la primării

309
Până la sfârșitul lunii august, liberalii constănțeni își vor stabili candidații la primării pentru localitățile cu peste 20.000 de locuitori. În aceste condiții, parlamentarii nu se pot bucura nici ei prea mult de vacanță, în viitorul apropiat urmând un program foarte încărcat care va cuprinde numeroase deplasări în județ. "Cei care sunt în opoziție își pot permite vacanțe mai lungi, dar noi suntem la guvernare și avem treabă. Anul acesta, vacanțele vor fi un pic mai scurte pentru noi și mai degrabă active", ne-a declarat deputatul George Dragomir. Deputatul ne-a mai declarat că, în primă fază, vor avea loc întâlniri cu organizațiile locale ale partidului pentru identificarea posibililor candidați viabili pentru administrațiile locale, urmând apoi să fie desemnați și candidații la fotoliile de consilieri locali.
În ceea ce privește alegerile euro-parlamentare, Dragomir a mai adăugat că deocamdată se știe sigur numai faptul că fostul ministru de externe Răzvan Ungureanu va ocupa prima poziție pe liste. În a doua jumătate a lunii iulie, Ungureanu se va afla pentru câteva zile la Constanța, când, după cum ne-a declarat deputatul George Dragomir, va avea și o întâlnire cu presa.
În prezent, este prematur să se dea un verdict în ceea ce privește pozițiile pe care le vor ocupa pe liste cei doi liberali constănțeni desemnați pentru alegerile din toamnă. Marius Enescu și Mariana Mircea și-au întocmit deja proiectele cu care s-au înscris în cursă, le-au și susținut în fața conducerii de la centru, urmând acum, ca liderii liberali să decidă, în funcție de grila de evaluare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3166 secunde