Panorama unei civilizații

Observatorilor neutri, ca noi, Festivalul Lumii Turcice le oferă prilejul de a contempla panorama unei civilizații. Turcilor le oferă prilej de mândrie și plăcerea de a se simți parte a unei culturi atât de răspândite.

Pentru primul tablou al spectacolului de deschidere a festivalului, fanfara de război (Mehter), ai cărei membri erau îmbrăcați în costume ciudate de epocă, a ocupat întreaga scenă și a înfiorat audiența cu imnul Turciei și cu alte cântece mobilizatoare, din acelea răcnite de oști când mărșăluiau în campaniile lui Baiazid. Imnul a fost cântat cu voci puternice de toți turcii din amfiteatru care au vibrat și în continuarea momentului artistic, nutrind încă visuri de cuceritori ai lumii.

Noi, ghiaurii, rătăciți printre sutele de copii ai lui Mahomed, ne aminteam de Scrisoarea a treia: "La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă/ Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;/ Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii/ Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;/ Răspândindu-se în roiuri, întinzând corturile mari..."

Mulțimea costumelor turcești din diverse părți ale lumii, împodobite cu tot felul de bijuterii din aur și argint, a încântat spectatorii. Dansatorii din Oseția purtau peruci mari, femeile din Yakuția aveau căciuli de blană, medalioane și cercei imenși din argint, dansatorii din Cipru răsuceau seceri lucitoare, femeile cercheze dansau fără să li se clintească un fir de păr, alunecând pe scenă ca niște patinatoare pe gheață, iar partenerii lor făceau piruete pătimașe, pe genunchi.

Dansurile tematice au fost cele mai aplaudate la Yalova. În cea de-a doua seară, la Gemlik, o localitate apropiată (festivalul cuprinde o mulțime de spectacole și parade, în toată zona de la malul Mării Marmara), dansatorii tătari din Valu lui Traian (formația Ucan-su) au dansat și ei, cu mare succes la public, "Batista", un dans în care băieții recuperează, cu mâinile sau chiar cu dinții, prin tot felul de mișcări acrobatice, batistele lăsate de fete să cadă.

Sunt foarte interesante influențele culturilor vecine asupra turcilor sau tătarilor din diverse părți ale lumii. Dansatorii din Ciprul de Nord au costume asemănătoare cu ale grecilor de care îi desparte o graniță marcată cu sânge, iar muzica lor are sonorități apropiate de cea grecească. Turcii din România și din Bulgaria dansează și în ritmuri de geamparale dobrogene (aici putem spune, cu siguranță, că influența este în ambele sensuri), iar turcii din republicile foste sovietice au împrumutat din obiceiurile, dansurile și muzicile rușilor.

Am remarcat aici o anumită relaxare în organizarea acestui mare eveniment cultural. Turcii nu se agită atât de mult, nu opresc traficul cu multe ore înainte de o paradă, de exemplu, ci se bazează mult pe Allah care îi va ajuta să o scoată la capăt cu bine. Festivitatea organizată în cinstea zilei Yalovei (19 iulie), ziua în care, cu 87 de ani în urmă, Ataturk, idolul turcilor, a eliberat aceste ținuturi, a fost frumoasă, dar destul de scurtă, nu a cuprins discursuri interminabile ale oficialităților, ci s-a bazat pe parada militară și a grupurilor de dansatori. Un moment palpitant a fost parada veteranilor: câteva zeci de turci bătrâni, unii cu diverse beteșuguri, îmbrăcați în uniforme acoperite cu decorații, au mărșăluit prin fața tribunei oficiale unde, spre surprinderea noastră, au scos pistoalele și au început să tragă rafale de gloanțe în aer. Nu ni s-a spus clar că a fost muniție de manevră, așa că am rămas cu impresia că am trecut printr-un mare pericol...