Patru pinguini vor încerca să suplinească lipsa delfinului Mark

270
Patru pinguini vor încerca să suplinească lipsa delfinului Mark - f9ec877d312bd24f7a54ec092c68b29c.jpg
Delfinul Mark, cel care timp de 23 de ani a oferit demonstrații spectaculoase la Delfinariul din Constanța, a fost, ieri, incinerat la Protan Agigea. Cenușa lui va fi pusă într-o cutie specială, care este așteptată să sosească de la Crematoriul din București.
Directorul Delfinariului din Constanța, Adrian Mînăstireanu, a spus că, deocamdată, nu s-a stabilit cu exactitate ce se va întâmpla cu cenușa lui Mark. Astfel, este posibil ca urna să fie amplasată la vedere, la intrarea în bazin, sau în laboratorul instituției. Pe de altă parte, medicul veterinar care i-a efectuat autopsia a prelevat inima, creierul și craniul lui Mark, care vor fi conservate și păstrate în laboratorul instituției.
În lipsa lui Mark, până la sosirea altor trei delfini din China, spectacolele au fost reluate cu cei doi lei de mare, John și Lorry. Totodată, joi, vor sosi patru pinguini din Italia, care vor anima demonstrațiile de la Delfinariu. Mark a murit, săptămâna trecută, în urma unui infarct, după ce a făcut o hemoragie pulmonară. În ziua respectivă, el a susținut două spectacole fără să dea nimic de bănuit că starea sa de sănătate este gravă.
Vedeta Delfinariului a fost adusă la Constanța în 1986 și a fost cel mai longeviv delfin din lume care a trăit în captivitate. El avea 31 de ani din care 23 i-a trăit în captivitate, în condițiile în care media de viață a unui delfin este de 30 de ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 07 Iulie 2009
Stire din Diverse : Blitz
Pagina a fost generata in 5.9866 secunde