Pe planetele cu doi sori ar putea crește copaci negri

469
Pe planetele cu doi sori ar putea crește copaci negri - b6804a14cc8bf5fd395d4d8ad418c049.jpg
Planeta lui Luke Skywalker, Tatooine, este o lume deșertică aflată sub doi sori, însă ar putea să îi lipsească ceva: copacii negri, spun cercetătorii.

Potrivit unui nou studiu, planetele asemănătoare cu Pământul, care au însă mai mulți sori, ar putea avea copaci și tufișuri negre și nu verzi, cum suntem noi obișnuiți.

Totul depinde de lumina folosită în fotosinteză, procesul prin care planetele transformă lumina solară în energie. Fotosinteza produce oxigen și susține viața pe Terra.

"Dacă o planetă s-ar afla într-un sistem cu doi sau mai mulți sori, ar fi mai multe surse de energie pentru fotosinteză. Temperatura unei stele îi determină culoarea, și prin urmare, culoarea luminii folosite în fotosinteză. Așa că, în funcție de culoarea luminii solare, plantele ar putea evolua diferit", a explicat principalul autor al studiului Jack O'Malley-James, de la Universitatea St. Andrews din Scoția.

Cele mai multe plante de pe Pământ sunt verzi datorită clorofilei. Clorofila absoarbe lumina din zonele roșu-portocaliu și albastru-violet din zona spectrului vizibil. De asemenea, clorofila reflectă lumina verde, ceea ce explică de ce noi vedem plantele ca fiind verzi.

Nu avem, însă, nicio garanție că plantele de pe alte planete ar fi la fel ca cele ale noastre. Tufișurile extraterestre ar putea fi portocalii sau roșii, în funcție de lungimile de undă de lumină disponibile. Citeste mai departe...

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 18 Aprilie 2011
Stire din Diverse : Săptămâna Nașterii Profetului
Pagina a fost generata in 1.5745 secunde