Conform datelor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție, în acest week-end au fost cazați pe litoral 111.723 de turiști, mai puțini în comparație cu sfârșitul de săptămână precedent, când au fost înregistrați, oficial, aproximativ 135.000, cel mai mare număr înregistrat anul acesta pe litoral.
În urmă cu două săptămâni, la Inspectoratul Județean de Poliție au fost contorizați 126.270 de turiști. Ce e drept, nici vremea nu a fost prea favorabilă în ultimele două zile, cei aflați la mare având parte atât de caniculă înăbușitoare sâmbătă, cât și de vânt, nori și vreme mai rece duminică.
Cu toate acestea, turiștii aflați în vacanță pe litoralul românesc au profitat de umbră ca să se plimbe prin centru orașului și să vizite obiectivele turistice. Printre acestea s-au numărat Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Artă Populară, Delfinariul și Acvariul din Constanța.
Cel mai vizitat a fost Delfinariul, în ultimele zile un număr mare de părinți și-au dus copiii să privească spectacolul delfinilor. Din programul turiștilor nu au lipsit
nici plimbările prin centrul orașului și prin parcuri, cumpărăturile prin marile magazine și relaxările de la terase.
De la 1 septembrie, prețuri mai mici prin "Litoralul pentru toți"
De sâmbătă, turiștii care vor veni pe litoral vor plăti mai puțini bani pentru cazare. În perioada 1-30 septembrie se desfășoară a doua ediție din acest an a programului "Litoralul pentru toți", prin care românii vor beneficia de un sejur mai ieftin în cadrul hotelurilor de o stea, două și chiar trei. În cadrul programului "Litoralul pentru toți" s-au înscris 15 hoteluri, din care cinci sunt de trei stele.
Totalul locurilor disponibile este de aproximativ 1500 de locuri, din care 850 sunt în stațiunea Mamaia. În ceea ce privește prețurile de cazare în primele săptămâni din septembrie, acestea se anunță a fi mult mai ieftine decât au fost în mijlocul verii. Astfel, un sejur la un hotel de o stea costă 109, iar la două stele, 169 de lei, mult mai ieftin decât costa în urmă cu o lună. De acest program pot beneficia toți românii care vor să vină pe litoral în această perioadă, indiferent de situația materială, profesie sau județul de proveniență.