Peste 330 de lei, o zi la mare, cu familia, în stațiunea Eforie Nord

646
Peste 330 de lei, o zi la mare, cu familia, în stațiunea Eforie Nord - 2a6f693d72a0f94fc5586c27bc42bc79.jpg
Eforie Nord este stațiunea ideală pentru familii, iar o excursie la mare, chiar și de două zile, este soluția pe care o aveți la îndemână pentru a vă încărca bateriile. Dacă mai aveți și un copil, bucuria va fi de nedescris. Dar să vedem cât costă o zi la mare pentru întreaga familie.

Dacă transportul se rezolvă cu mașina personală și închiriați o cameră dublă la un hotel de două stele (100 lei/noapte), într-o singură zi veți scoate din buzunar foarte mulți bani, fără să înțelegeți nimic din ei. Prețurile pe care vi le sugerăm sunt printre cele mai mici din stațiunea Eforie Nord.

Până la prânz, vă ușurați portofelul de 200 lei
După ce v-ați trezit și v-ați pregătit geanta de plajă, mai întâi luați micul dejun. Vă sugerăm o terasă de tipul "împinge tava". Un ceai, pâine prăjită, unt, gem și o cafea costă 26 lei pentru întreaga familie.
Imediat cum v-ați ridicat de la masă, trebuie să vă îndreptați către o farmacie, de unde să cumpărați o cremă de plajă pentru copil, cu factor de protecție SPF 30. Veți scoate din buzunar 37 lei și o veți folosi cu toții.
Dacă ați uitat găletușa cu lopățele, nicio problemă: pe plajă veți găsi toate formele și toate mărimile, de la 16 lei și până la 40 lei.
Ajungeți pe plajă și închiriați două șezlonguri (20 lei/zi pentru două persoane). Până la prânz, aveți posibilitatea să stați relaxați și să vă bronzați, să faceți baie în mare și să vă bucurați de vacanță.
Cum sunteți cu micuțul la mare și soarele este periculos la prânz, cel târziu la 11,30 trebuie să vă strângeți prosopul și să plecați. Dacă tatăl va fi tentat să se răcorească cu o bere rece (3,5 lei halba), mama va dori să mănânce o gogoașă (3 lei) și cel mic o înghețată (3 lei), așa că mai cheltuiți 10 lei.
După prima repriză de plajă, puteți merge în camera de hotel, pentru un duș și un pui de somn.

Preparatele pescărești, deliciul turiștilor
Am ales pentru masa de prânz o autoservire, unde o ciorbă de pui este 5 lei, o porție de pui cu legume este 7,5 lei, un grătar de porc costă 7 lei, o salată de varză și o porție de cartofi țărănești costă 6 lei. Un desert pentru fiecare, plus o băutură răcoritoare (apa minerală - 2 lei, sucul - 3,5 lei) vă mai scapă de 7,5 lei. Pentru o familie cu trei persoane, masa de prânz vă "scutește" de aproximativ 60 lei.
Urmează o a doua sesiune de plajă, de baie în mare, relaxare la soare, după care plimbarea de seară. Cel mic se poate da cu mașinuța bușitoare, 5 lei/3 minute, mama poate cumpăra un suvenir pentru cei de acasă: 7 lei un colier cu scoici, 5 lei o cană cu delfini sau 4 lei o ramă cu căluți de mare, în timp ce tata își poate încerca mușchii la sacul cu box (4 lei/ 3 încercări), spre bucuria copilului.
Și cum nu poți să ajungi la mare și să nu guști preparate pescărești, terasele din centrul stațiunii Eforie Nord te invită la o porție de hamsie: 4 lei porția, calcan: 30 lei porția, ciorbă de pește: 7,5 lei porția. Dacă-ți plac micii, poți să-i comanzi la prețul de 1,5 lei bucata.
Totalul cheltuielilor la sfârșitul zilei pentru o familie cu trei persoane este de 334 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 29 Iunie 2009
Stire din Diverse : Identitate fără frontiere
Pagina a fost generata in 2.2796 secunde