Prefectul va decide, astăzi, dacă atacă în contencios hotărârea de înființare a Teatrului de Stat Constanța

223
1 min citire
La ultima ședință de consiliu județean, președintele Nicușor Constantinescu a supus dezbaterii plenului și notificarea înaintată de prefectul Dănuț Culețu
prin care acesta cerea anularea hotărârii nr. 131/2007, referitoare la înființarea Teatrului de Stat Constanța. Consilierii județeni au respins notificarea prefectului iar președintele Nicușor Constantinescu
a declarat că îi va trimite lui Culețu toată documentația aferentă hotărârii cu
pricina, pentru a-i demonstra că aceasta este perfect legală.
După cum ne-a declarat prefectul județului Constanța, documentația promisă de consiliul județean a fost transmisă, în prezent ea făcând obiectul unei analize la biroul juridic al instituției. Astăzi este termenul limită când Culețu va primi de la juriștii prefecturii un raport privind legalitatea hotărârii de consiliu județean nr. 131/2007 și, în funcție de acest răspuns, va lua decizia dacă va ataca sau nu în contencios administrativ actul amintit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0246 secunde