Premiul "Cuget Liber" a ajuns la Vulcan

1400
Președintele juriului, Adrian Păunescu, l-a apreciat drept demn de marele laureat al festivalului. Tânărul solist George Coroi a crescut, a evoluat rapid, iar performanțele sale pe scenă sunt apreciate de public, dar și de compozitori, textieri. Este și o prezență scenică plăcută, cu o voce caldă, care trădează o pregătire intensă. La ediția 2007 a Festivalului Național de Interpretare și Creație "Mamaia Copiilor" i-a fost acordat Premiul special "Cuget Liber", pentru modul în care a evoluat într-un timp foarte scurt, pentru profesionalism și devotamentul său față de muzică. George este din Vulcan și, de 10 ani, urmează cursuri de canto la Casa Studențească din Petroșani, la clasa prof. Eugen Muntean. Deține în palmares mai multe premii la festivaluri naționale dedicate muzicii ușoare tinere: Marele trofeu la festivalul de la Motru, locul al II-lea la Festivalul "Flori de mai", locul al II-lea la Festivalul "Micul artist", de la Craiova. Totodată, între cele două ediții ale Festivalului "Mamaia Copiilor", 2006 și 2007, a mai obținut locul al II-lea la Festivalul Internațional "Gaudeamus" și la Festivalul "Suflet de stea", de la Albești, Oradea. Iar la Craiova, la Festivalul "Micul artist", a obținut locul I. George are 17 ani și este o promisiune certă a scenei muzicii ușoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1897 secunde